Ar putea ploua cu diamante pe planetele din întregul univers, au sugerat oamenii de știință, după ce au folosit plastic obișnuit pentru a recrea precipitațiile ciudate care se crede că se formează pe Uranus și Neptun.

Oamenii de știință au emis și anterior teoria conform căreia presiunea și temperaturile extrem de ridicate transformă hidrogenul și carbonul în diamante solide la mii de kilometri sub suprafața giganților de gheață.

Acum, o nouă cercetare publicată în Science Advances a introdus oxigenul în amestec, descoperind că „ploaia de diamante" ar putea fi chiar mai frecventă decât se credea.

Giganții de gheață precum Neptun și Uranus sunt considerați a fi cea mai comună formă de planetă din afara sistemului nostru solar, ceea ce înseamnă că ploaia de diamante ar putea avea loc în tot universul.

Dominik Kraus, fizician la laboratorul de cercetare HZDR din Germania și unul dintre autorii studiului, a declarat că „ploile cu diamant” sunt foarte diferite de ploaia de pe Pământ.

Se crede că sub suprafața planetelor se află un „lichid fierbinte și dens", în care diamantele se formează și se scufundă încet până la nucleele stâncoase, potențial de mărimea Pământului, aflate la peste 10.000 de kilometri adâncime, a spus el. Acolo, diamantele sedimentate ar putea forma straturi vaste care se întind pe „sute de kilometri sau chiar mai mult", a declarat Kraus pentru AFP.

Deși aceste diamante ar putea să nu fie strălucitoare și nici tăiate ca „o piatră prețioasă frumoasă pe un inel", el a spus că s-au format prin forțe similare celor de pe Pământ. Cu scopul de a reproduce acest proces, echipa de cercetători a găsit amestecul necesar de carbon, hidrogen și oxigen într-o sursă ușor de folosit - plasticul PET, care este folosit pentru ambalajele alimentare de zi cu zi.

Echipa a îndreptat un laser optic de mare putere asupra plasticului, iar lumina le-a permis să urmărească procesul de formare a nanodiamantelor - diamante minuscule, prea mici pentru a fi văzute cu ochiul liber. „Oxigenul care este prezent în cantități mari pe aceste planete ajută cu adevărat la aspirarea atomilor de hidrogen din carbon, astfel încât este de fapt mai ușor pentru aceste diamante să se formeze", a adăugat coordonatorul studiului.

Experimentul ar putea indica o nouă modalitate de producere a nanodiamantelor, care au o gamă din ce în ce mai largă de aplicații, inclusiv în administrarea de medicamente, în chirurgia non-invazivă și în electronica cuantică.

„Producția cu laser ar putea oferi o metodă mai curată și mai ușor de controlat pentru a produce nanodiamante", au explicat oamenii de știință.

Cercetarea privind ploaia de diamante din Univers rămâne ipotetică, deocamdată, deoarece se cunosc puține lucruri despre Uranus și Neptun, cele mai îndepărtate planete din sistemul nostru solar.

Doar o singură navă spațială - Voyager 2, aparținând NASA, în anii 1980 - a trecut pe lângă cei doi giganți de gheață, iar datele pe care le-a trimis înapoi sunt încă folosite în cercetare.

Un grup de la NASA, însă, a schițat o nouă misiune potențială către aceste planete, care ar putea fi lansată în deceniul următor.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: