Marea Britanie ar putea fi următorul stat care trimite pe Lună un vehicul de explorare spațială, cu ajutorul companiei Spacebit.
Roverul este similar unui robot păianjen cu patru picioare și este programat să pășească, mai degrabă decât să se târască pe suprafața lunară. Corpul său este de forma unui cub cu laturile de 10 centimetri și cântărește în total 1,5 kilograme.
Anunțul a fost făcut în cadrul festivalului de știință New Scientist Live de la Londra, informează The Guardian. Roverul va fi transportat pe Lună de landerul Astrobotic Peregrine, construit cu ajutorul finanțării de 79,5 milioane de dolari oferită de NASA.
Landerul este programat să aselenizeze în iulie 2021 și va avea la bord încărcătură NASA, dar și aparatură programată de mai multe companii private, inclusiv de cei de la Spacebit.
Acest rover va testa procesul de deplasare cel mai eficient pentru explorarea satelitului natural al Pământului, iar prototipul ar putea duce la dezvoltarea unor versiuni mai mari și mai eficiente.
Dacă operațiunea are succes, roverul va fi primul dezvoltat de britanici care va ajunge pe Lună.
Sursa foto: The Guardian / Spacebit