Resursele Pământului nu sunt infinite și este posibil ca omenirea să fie nevoită să colonizeze o altă planetă pentru a-și asigura viitorul, iar Marte ar putea fi acea planetă.
Marea problemă cu colonizarea planetei Marte este faptul că nu există oxigen în atmosferă, ceea ce face ca viața să fie imposibilă acolo. Totuși, NASA are un plan. Când roverul Perseverance va ajunge pe suprafața lui Marte, pe 18 februarie 2021, acesta va efectua un experiment. Mașinăria va încerca să transforme dioxidul de carbon din atmosferă în oxigen.
Viitoarele misiuni cu echipaj pe Planeta Roșie ar putea folosi cantitățile mari de oxigen create drept combustibil cu care să lanseze rachete de întoarcere de pe suprafața Planetei Roșii.
Transportarea materialelor în spațiu este un efort extrem de dificil și costisitor, cu un preț de aproximativ 10.000 USD pe kilogram de încărcătură lansat pe orbită. Pentru a economisi bani și a face obiectivul ambițios de explorare a lui Marte unul mai realist, NASA și partenerii săi explorează modalități prin care viitorii astronauți pot utiliza resurse native ale Planetei Roșii pentru a supraviețui și, în cele din urmă, pentru a reveni pe Pământ.
Una dintre cele vitale este oxigenul. Acest gaz prețios este necesar pentru o serie de scopuri. Cel mai evident, echipajul uman va avea nevoie de oxigen proaspăt pentru a respira, dar este, de asemenea, un ingredient cheie necesar pentru a obține combustibilul necesar pentru alimentarea unei rachete în călătoria de întoarcere pe Pământ.
Rover-ul Perseverence al NASA este setat să testeze fezabilitatea producerii de oxigen pe Planeta Roșie după ce va coborî pe suprafața marțiană, cu ajutorul instrumentului său Mars Oxygen In-Situ Resource Utilization Experiment (MOXIE).
Instrumentul de dimensiunea unui prăjitor de pâine este proiectat pentru a aspira cantitatea mare de CO2 din atmosferă folosind o pompă de aer și pentru a separa electrochimic gazul de seră în părțile sale constitutive, fiecare moleculă producând doi atomi de oxigen și unul de carbon. Rezultatele experimentului ar fi apoi analizate pentru a evalua puritatea și cantitatea de oxigen produsă.
Este de așteptat ca MOXIE să ruleze de 10 ori pe parcursul unei perioade de doi ani, pentru a testa cât este de capabil în ceea ce privește recoltarea oxigenului din atmosferă în diferitele anotimpuri marțiene.
Oamenii de știință lucrează în prezent pentru a crea un extractor de oxigen MOXIE de dimensiuni mari care ar putea cântări în jur de 1.000 kg.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: