Compania MagniX a fabricat primul avion electric pentru zbor comercial, iar aeronava a fost testată cu succes, în cadrul unui zbor de 15 minute deasupra râului Fraser din Vancouver.
Aeronava este operată de compania aeriană Harbour Air. „Este un zbor istoric și marchează începutul unei noi ere în aviație - era electrică”, au anunțat companiile MagniX și Harbour Air.
MagniX a realizat ingenioasa aeronavă modificând un hidroavion mai vechi, Havilland Beaver, care a fost echipat cu un motor electric de 750 cai putere.
Harbour Air deține alte 40 de hidroavioane, pe care vrea să le modifice în acest fel, în următorii 2 ani.
Deocamdată, avionul nu poate zbura pe o distanță mai mare de 160 km, deoarece bateria trebuie să fie reîncărcată, scrie The Indeendent.
Avionul electric ar putea fi însă o soluție pentru transportul pe distanțe scurte: în loc de o oră petrecută la volan, aceeași distanță poate fi parcursă în doar 15 minute cu avionul electric.
Avantajele unui avion electric sunt numeroase: nu există emisii care să polueze aerul, iar costurile de operare sunt foarte reduse.
Din păcate însă, progresele tehnologice în acest domeniul sunt mai lente ca în cazul mașinilor electrice. Un avion electric are nevoie de un motor foarte puternic și baterii foarte mari pentru a putea zbura.
Este însă un început important și a doua reușită în domeniu: în anul 2017 primul avion electric a zburat deasupra oceanelor Pacific și Atlantic, dar acesta nu era încă conceput pentru a transporta pasageri.