Începând cu anii 1980, principala teorie referitoare la formarea Lunii a fost aceea că o planetă masivă, poate de mărimea lui Marte, s-a prăbușit pe Pământ în urmă cu miliarde de ani, împrăștiind o cantitate de gaz, magmă și metale care au determinat formarea Lunii în zeci sau chiar sute de ani. Un studiu publicat recent în The Astrophysical Journal Letters sugerează o nouă idee îndrăzneață: Luna ar fi putut să se formeze foarte rapid, din materialul de impact aruncat pe o orbită largă, în doar câteva ore.

Dacă acest lucru este adevărat, cercetarea, care s-a axat pe sute de simulări computerizate de rezoluție extrem de mare ale unei astfel de coliziuni, ar putea ajuta la rezolvarea unei dileme de lungă durată pentru oamenii de știință - și anume de ce crusta lunară pare atât de asemănătoare cu cea a Pământului. De asemenea, ideea oferă răspunsuri potențiale la motivul pentru care Luna este înclinată și are un strat exterior subțire. Cosmologii își doresc să pună cap la cap ceea ce s-a întâmplat, nu numai pentru a completa povestea originii Lunii, ci și pentru a explica un moment definitoriu în evoluția Pământului.

NASA și colaboratorii săi au realizat o animație rapidă de două minute care încearcă să surprindă felul în care ar fi arătat acest proces. De-a lungul deceniilor, o planetă, pe care oamenii de știință au numit-o „Theia", lovește o versiune primitivă a Pământului ca o minge de vopsea, aruncând în cosmos un amestec de resturi planetare. Totuși, în loc să formeze un disc subțire de praf și roci, aceasta se împarte într-o altă structură care a fost împinsă la o distanță mai mare de Gravitația Pământului.

Oamenii de știință au rulat ani de zile modele computerizate ale impactului gigantic la rezoluție mai mică, fără ca cele două corpuri să se despartă efectiv. În acest caz, NASA a colaborat cu Institutul de Cosmologie Computațională al Universității Durham din Anglia pentru a efectua simulări cu o rezoluție de până la 1.000 de ori mai mare decât cea standard, testând și observând diferite unghiuri de impact, viteze, rotiri ale planetelor și dimensiuni.

Înțelegerea compoziției Lunii nu este ușoară, în parte pentru că oamenii de știință își bazează cunoștințele pe o colecție mică de roci dintr-o zonă foarte mică, din apropierea ecuatorului lunar. Oamenii de știință de la NASA așteaptă cu nerăbdare misiunile de aselenizare Artemis, care vor explora o regiune complet diferită pentru a aduna mai multe date, inclusiv mostre extrase din adâncurile Lunii.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: