Precomenzile sunt în creștere pentru vehiculul electric zburător de 300.000 de dolari care tocmai a primit aprobarea autorităților americane pentru zboruri de testare.

Alef Aeronautics, start-up-ul californian care dezvoltă mașina, a declarat pentru Business Insider că, din octombrie, clienții au precomandat Model A în valoare de peste 250 de milioane de dolari.

„Cele mai multe comenzi sunt de la persoane fizice, dar există și câteva acorduri B2B", a declarat compania pentru publicația citată. Aceasta plasează numărul de mașini individuale precomandate la cel puțin 834, deși producătorul nu a împărtășit cifrele exacte.

Alef a declarat anterior că 440 de vehicule au fost precomandate în al patrulea trimestru din 2022, inclusiv o comandă plasată de o „mare companie de tehnologie aeronautică cu sediul în Hong Kong".

Modelul A a intrat în etapa de precomandă în octombrie, iar cumpărătorii pot depune un avans pentru a-și opri un loc prioritar la achiziție. Alef a declarat la momentul respectiv că intenționează să livreze primele sale vehicule în ultimele trei luni ale anului 2025.

Săptămâna trecută, compania a primit o certificare specială de la Administrația Federală a Aviației pentru mașină. Certificatul are limite stricte pentru locațiile și scopul pentru care mașina are voie să zboare, a declarat Alef pentru Insider.

„Acest lucru este mai mult în scopuri de cercetare și dezvoltare", au transmis reprezentanții companiei, adăugând că „certificarea pentru a conduce este separată".

Modelul A, care este complet electric, are o autonomie de rulaj pe șosele de 320 de kilometri și o autonomie de zbor de 110 kilometri și se poate încadra în infrastructura urbană de conducere și de parcare existentă, spune Alef. 

_____________________________________________________________________________________________________

Share articol: