Este nevoie doar de un blender pentru ca marea inventie a unor oameni de stiinta din Dublin sa ajunga la fiecare dintre noi.
Materialul inventat de cativa oameni de stiinta de la Trinity College din Dublin si produs de chimistii de la Manchester University poate ajunge si in debaraua ta fara sa fie nevoie sa ai prea multe cunostinte in chimie. E nevoie de grafitul din cateva creioane, apa, detergent si un... blender.
Concret, o jumtate de litru de apa, 25 de mililitri de detergent lichid si 50 de grame de grafit se pun intr-un blender si se amesteca timp de 30 de minute. Rezultatul va fi o pasta de grafen, chiar daca nu de foarte buna calitate, o pasta care poate fi folosita totusi.
Folosindu-se materialele de mai sus, in proportiile descrise, se pot produce 0,4 grame de grafen de calitate intr-o singura "sedinta". Mai mult, oamenii de stiinta au aratat ca daca procesul s-ar repeta la scara industriala este foarte posibil ca din 10.000 de litri de lichid se pot produce 100 de grame de grafen intr-o singura ora.