O bucată desprinsă dintr-un meteorit care provine de pe planeta Marte și inclusă în colecția unui muzeu va fi trimisă înapoi pe Planeta Roșie, ca parte a unei misiuni-experiment pe care Roverul NASA Mars 2020 o va realiza în acest an.
Meteoritul a ajuns pe Pământ direct de pe Marte și a fost descoperit în Oman în 1999, iar acum urmează să se întoarcă „acasă”. Mostra cunoscută sub numele de Sayh al Uhamiyr 008 sau SaU 008 s-a aflat sub tutela Muzeului de Istorie Naturală încă din anul 2000, arată Caroline Smith, curatoarea departamentului dedicate meteoriților și membru în echipa de cercetare Mars 2020. „În fiecare an le punem la dispoziție oamenilor de știință din întreaga lume sute de mostre de meteoriți, pentru a fi studiați. Dar aceasta este o premieră pentru noi: să trimitem una dintre mostre la peste 100 de milioane de kilometri, înapoi acasă, pentru a ne consolida înțelegerea asupra planetei Marte”.
Misiunea Mars 2020 este una monumentală pentru explorare planetară, iar principalul său scop este acela de a căuta indicii referitoare la existența vieții și de a recolta roci și mostre ale altor posibile materiale sau substanțe care să fie studiate ulterior pe Terra.
Pentru a putea face asta, roverul Perseverence va folosi o cameră laser de înaltă precizie și un instrument denumit SHERLOC (Scanning Habitable Environments with Raman and Luminescence for Organics and Chemicals), ce poate ilumina trăsături ale rocilor până la dimensiunea firului de păr uman, descifrând, în același timp, și compoziția lor.
Mostra SaU 008 va fi una dintre primele bucăți de meteoriți care se va întoarce vreodată pe suprafața Planetei Roșii. Odată ce Perseverence va ateriza în craterul Jezero, în februarie 2021, meteoritul va fi folosit drept material de testare de către SHERLOC pentru a asigura acuratețea și precizia, înainte ca instrumentul să treacă la analizarea unor mostre necunoscute.
Dincolo de adunarea de material, există speranțe referitoare la faptul că roverul va fi primul element comun al NASA și al Agenției Spațiale Europene care va marca o campanie extinsă pentru continuarea cercetărilor pe Planeta Roșie.
Misiunea va fi lansată pe 30 iulie, iar meteoritul care va pleca înapoi pe Marte are o vechime de aproximativ 700.000 de ani, așadar poate oferi multe detalii comparative referitoare la ceea ce există deja acolo.
_________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: