Când sonda spațială Cassini a trimis scanări radar ale suprafeței lui Titan, luna lui Saturn, rezultatele au fost uluitoare.

Acestea au dezvăluit lacuri sau mări uriașe de metan lichid, o absență totală a valurilor și ceea ce păreau a fi insule în corpurile uriașe de apă. Acum, o echipă de oameni de știință crede că ar putea fi vorba de pete de molecule organice care se formează în atmosferă, se adună în lacuri și plutesc.

Sonda spațială Cassini a fost lansată în octombrie 1997. Călătoria a dus nava la o distanță de 3,5 miliarde de km. Misiunea în zona lui Saturn a durat 14 ani, iar Cassini a pătruns în atmosfera planetei la 15 septembrie 2017. Cât timp s-a aflat acolo, a orbitat Saturn de 290 de ori în total, a explorat multe dintre lunile sale și a descoperit alți șapte noi sateliți.

O parte deosebit de interesantă a misiunii a fost sonda Huygens, care a fost transportată la bordul lui Cassini, având ca destinație Titan.

Titan este cea mai mare lună a lui Saturn, a doua lună ca mărime din sistemul nostru solar - mai mare chiar decât propria noastră Lună și decât planeta Mercur. Este, de asemenea, singura lună cunoscută ca având o atmosferă densă și acumulări mari și stabile de apă pe suprafața sa.

Atmosfera de pe Titan are o caracteristică ingenioasă: transformă gaze precum metanul și azotul - care există din plin în acel mediu - în compuși organici. Echipa, condusă de astronomii de la Universitatea din Texas, a studiat ce se întâmplă cu acești compuși atunci când ajung la suprafața lunii.

În mod surprinzător, au descoperit că acești compuși ajung la suprafață sub formă solidă, chiar și pe lacuri. Dacă aceștia ar fi fost structurați ca un burete, în mare parte plini de spațiu gol, atunci ar fi plutit pur și simplu. Dacă, pe de altă parte, se formau structuri solide, acestea ar putea să plutească într-o anumită măsură, în funcție de compoziția lor. În caz contrar, s-ar scufunda pe fundul lacului.

O trăsătură misterioasă a lacurilor de pe Titan a fost reprezentată de petele luminoase temporare observate de radare. Acestea au fost supranumite „insule magice", deoarece păreau a fi doar caracteristici temporare.
Echipa a constatat că singura explicație plauzibilă pentru aceste observații este aceea că materialul solid care ajunge la suprafață și, din întâmplare, în lacuri, are o natură poroasă, ceea ce îi conferă capacitatea de a pluti.