Oamenii de știință sunt destul de încrezători că înțeleg scopul fiziologic al căscatului, dar motivele pentru care acesta este atât de „contagios” sunt încă neclare.

Biologul evoluționist Andrew Gallup de la State University of New York Polytechnic Institute din SUA a căutat în cercetările anterioare și a reunit rezultatele într-un singur model explicativ și, potrivit acestuia, căscatul ar putea fi o modalitate prin care grupurile de animale își sincronizează comportamentul și promovează vigilența colectivă.

La fel ca și sughițul, căscatul nu pare să aibă un scop anume. În momentele de seninătate (de obicei, când suntem obosiți), mușchii maxilarului se strâng, diafragma se flexează puternic și inspirăm adânc.  Cândva s-a speculat că acesta ar fi un mijloc de refacere a cantității de oxigen sau de eliminare a dioxidului de carbon, acum se pare că este vorba mai degrabă de moderarea temperaturii sângelui într-un efort de răcire a creierului.

Acest mijloc de termoreglare trebuie să fie unul important - practic, aproape toate animalele cu coloană vertebrală îl folosesc. De la șoareci la maimuțe, de la pești la flamingo, căscatul este o funcție care probabil a evoluat cu mult timp în urmă de la strămoșii noștri comuni.

În acest caz, de ce este căscatul contagios? În general, căscatul are loc atunci când trecem de la o stare de activitate la alta, fie că ne întindem pentru a ne odihni, fie că ne trezim după un somn îndelungat. De asemenea, căscăm atunci când anticipăm o schimbare, declanșând sau menținând starea de „altertă” atunci când este puțin probabil ca un mediu să se dovedească stimulativ. Așadar poate fi o modalitate prin care grupurile de indivizi „empatizează” cu mediul înconjurător, dar și cu „exemplarele” din apropiere, transmițând un mesaj de solidaritate, cu scopul de a inspira încredere. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: