Au trecut mai bine de 30 de ani de când NASA a trimis misiuni spre Venus, însă în următorul deceniu două programe speciale vor avea ca scop ajungerea pe această planetă, au anunțat reprezentanții NASA.
Prima misiune, numită DAVINCI+, va avea ca scop ajungerea pe suprafața lui Venus pentru a analiza compoziția sa atmosferică. Cealaltă, o misiune numită VERITAS, va mapa suprafața planetei la un nivel de detaliu mai mare ca oricând.
„Cele două misiuni complementare au ca scop înțelegerea felului în care Venus a devenit o lume considerată aproape infernală. Ele vor oferi întregii comunități științifice șansa de a investiga o planetă pe care nu am mai analizat-o îndeaproape de mai bine de 30 de ani”, au declarat reprezentanții NASA.
Atât DAVINCI+, cât și VERITAS sunt proiectele câștigătoare ale celei de-a noua competiții Discovery, care începând din 1992 a oferit finanțare pentru 20 de misiuni, inclusiv pentru Mars Insight, care are ca scop maparea Planetei Roșii. Fiecare dintre cele două va primi o finanțare în valoare de 500 de milioane de dolari.
Venus este o planetă similară cu Pământul în ceea ce privește mărimea, densitatea și compoziția suprafeței, cu diferența majoră referitoare la climă. Venus este cea mai fierbinte planetă din sistemul nostru solar, cu o temperatură medie la suprafață de 471 de grade Celsius.
„Sperăm că misiunile ne vor ajuta să înțelegem și mai bine felul în care a evoluat planeta noastră și motivul pentru care în acest moment este una locuibilă, comparativ cu altele similare din Sistemul Solar, pe care nu poate exista viață”, au mai spus cei de la NASA.
Numele DAVINCI+ vine de la Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble gases, Chemistry, and Imaging, iar misiunea va avea ca scop principal analizarea atmosferei lui Venus și a compoziției sale. De asemenea, va încerca să descopere dacă Venus a avut vreodată un ocean și va face fotografii de înaltă rezoluție, în care să surprindă structura sa geologică. Cercetătorii își doresc să afle și dacă Venus a avut vreodată plăci tectonice, la fel ca Terra.
Între timp, VERITAS va rămână pe orbita lui Venus și va mapa suprafața planetei. Numele misiunii vine de la Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography, and Spectroscopy. Rezultatul ar trebui să fie o serie de randări 3D ale topografiei lui Venus și observații detaliate referitoare la tipurile de roci care alcătuiesc suprafața sa. Oamenii de știință care au conceput VERITAS speră și să studieze dacă Venus are vulcani activi care ar putea elibera în atmosferă vapori de apă.
Noile misiuni vin și în contextul dezbaterilor recente referitoare la posibilitatea existenței vieții pe Venus, după ce un studiu realizat în luna septembrie a anului trecut a arătat că norii care înconjoară planeta ar putea conține forme de viață microbiene. Asta pentru că specialiștii au găsit urme de fosfină, un gaz produs de microbii de pe Pământ. Noile misiuni ar putea, astfel, să tranșeze această controversă.
„Este uimitor cât de puține știm despre Venus, dar rezultatele acestor misiuni ne-ar putea spune multe, de la norii care înconjoară planeta, până la vulcanii de la suprafață și chiar până în nucleul său. Va fi de parcă am fi redescoperit Venus”, a precizat Tom Wagner, cercetător NASA.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: