Concursul are loc în perioada 20-21 octombrie, în 200 de orașe din întreaga lume.
La concurs pot să participe programatori, cercetători, designeri, storytelleri, dar și tineri pasionați de știință din întreaga lume. Nu există limită de vârstă, astfel încât la competiție pot participa inclusiv elevi.
Tema ediției din acest an este „Pământul și Spațiul” și există mai multe subteme înscrise în concurs: „Puteți construi...”, „Ajutați-i pe alții să descopere Pământul”, „Vulcanii, aisbergurile și asteroizii”, „Lumea are nevoie de... ”, „O lumină orbitoare”, „Un univers de frumusețe și minuni”.
Și România este inclusă în competiție, cu patru orașe: București, Cluj, Iași, Timișoara. Particianții vor lucra în echipe și trebuie să folosească echipamente proprii.
Proiectele înscrise în fiecare din cele patru orașe vor fi analizate de jurii formate din experți, care vor alege câte două echipe din fiecare oraș.
Acestea vor intra în procesul de evaluare internațională, care va fi coordonat de NASA. Marele câștigător va fi anunțat de către NASA în ianuarie 2019.
NASA organizează concursul internațional Space Apps din anul 2012. Anul trecut a fost înregistrată o participare record: peste 25.000 de persoane s-au înscris și au fost depuse peste 2.000 de proiecte.
Cei interesați pot să se înscrie deja în competiție. Detalii puteți găsi pe site-ul concursului. De asemenea,
fiecare oraș are o pagină dedicată, unde pot fi făcute înscrierile: București, Iași, Cluj, Timișoara.