NASA se pregăteşte să trimită organisme vii în spaţiul îndepărtat, în 2020, în cadrul primei misiuni de acest tip, după o pauză de aproape cinci decenii.

Agenţia spaţială americană nu a mai efectuat o astfel de misiune din 1972, anul în care a avut loc ultimul zbor spaţial din programul Apollo.

Inginerii de la NASA pregătesc în această perioadă un vehicul spaţial de mărimea unei valize, denumit BioSentinel, care va transporta celule de drojdie de bere pe o orbită în jurul Soarelui, cu scopul de a-i ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine efectul radiaţiilor dincolo de câmpul magnetic care protejează Terra.

BioSentinel este unul dintre cei 13 sateliţi miniaturali (CubSat) ce vor fi îmbarcaţi la bordul lansatorului supergreu Space Launch System (SLS), care va fi lansat în iunie 2020 în cadrul misiunii Artemis 1.

La acea dată se vor împlini 47 de ani şi jumătate de când NASA a trimis pentru ultima oară organisme vii dincolo de orbita joasă a Terrei - astronauţii din misiunea Apollo 17, care au ajuns pe Lună în decembrie 1972.

Astronauţii americani din acea misiune au reprezentat ultimele organisme vii lansate în spaţiu în mod intenţionat, întrucât anumiţi microbi rezistenţi ajung oricum în spaţiul îndepărtat fără voia lor, rămânând fixaţi pe vehiculele utilizate în cadrul misiunilor de explorare planetară robotizată, precizează jurnaliştii de la space.com.

Misiunea Apollo 17 a durat însă mai puţin de două săptămâni. BioSentinel va colecta date ştiinţifice timp de 9-12 luni şi va furniza informaţii preţioase despre efectele pe termen lung pe care radiaţia din spaţiul îndepărtat le are asupra ADN-ului şi asupra procesului de reparare a ADN-ului.

"Acesta este un teritoriu nou", a declarat Kimberly Ennico Smith, astrofizician la Centrul de cercetare Ames, administrat de NASA, în timpul unui tur de prezentare a unei unităţi ştiinţifice din Silicon Valley, organizat în luna martie.

Centrul de cercetare Ames reprezintă "casa" proiectului BioSentinel. Turul de prezentare a inclus şi câteva scurte discuţii cu personalul ce participă la această misiune şi o vizionare a acestui satelit miniatural, care este asamblat parţial.

BioSentinel, un satelit cu greutatea de 14 kilograme, va transporta două varietăţi de celule de drojdie de bere, Saccharomyces cerevisiae: varietatea obişnuită ("tipul sălbatic"), care este destul de rezistentă la radiaţii, şi o varietate mutantă, care este mult mai sensibilă la radiaţii întrucât nu poate să îşi repare ADN-ul la fel de bine.

Specialiştii din misiunea BioSentinel vor monitoriza creşterea şi activitatea ambelor varietăţi de celule în timpul petrecut de acest satelit în spaţiul îndepărtat.

Apoi, ei vor face acelaşi lucru cu două încărcături identice transportate la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), un laborator care pluteşte pe orbită în condiţii de microgravitaţie şi în care nivelurile de radiaţie sunt mult mai mici.

Specialiştii americani vor monitoriza creşterea celulelor de S. cerevisiae şi în două zone de pe Terra: Centrul de cercetare Ames şi Brookhaven National Laboratory din statul New York. La Brookhaven, inginerii de la NASA vor expune celule de drojdie de bere unui mediu caracterizat prin radiaţii înalte. Toate aceste date ar trebui să îi ajute apoi pe cercetători să identifice efectele cauzate de radiaţie şi pe cele provocate de microgravitaţie şi alţi factori.

Celulele de S. cerevisiae reprezintă un bun model de organisme pentru studii de acest tip, au explicat cercetătorii implicaţi în proiectul BioSentinel.

"Procesul de reparare a ADN-ului avariat al drojdiei de bere seamănă foarte mult cu cel al oamenilor, făcând din aceste organisme un model robust de translaţie", au explicat specialiştii de la NASA în fişa proiectului BioSentinel.

"Rezultatele programului BioSentinel vor avea o importanţă critică pentru a interpreta efectele expunerii la radiaţia spaţială, reducând riscul asociat cu explorarea umană pe termen lung şi validând modelele existente ce explică efectele radiaţiei spaţiale asupra organismelor vii".

BioSentinel se află pe linia de asamblare: acest satelit miniatural trebuie să fie finalizat până la sfârşitul lunii octombrie, au precizat membrii echipei americane în timpul turului de vizitare a Centrului Ames.

Apoi vor urma pregătire de pre-lansare şi de integrare a satelitului la bordul lansatorului supergreu SLS, dezvoltat de NASA, al cărui zbor inaugural va avea loc în cadrul misiunii Artemis 1.

NASA dezvoltă racheta SLS pentru a transporta astronauţi şi cantităţi mari de materiale spre destinaţii aflate dincolo de orbita joasă terestră, precum Luna şi Marte. Această rachetă face parte integrantă din viziunea pe termen lung a NASA, alături de o nouă capsulă spaţială, denumită Orion.

Capsula Orion va reprezenta încărcătura principală a zborului ce va avea loc în cadrul misiunii Artemis 1, cunoscută anterior sub numele de Exploration Mission-1.

NASA a schimbat însă recent numele misiunii pentru ca aceasta să se încadreze mai bine în programul agenţiei spaţiale americane de explorare a Lunii cu echipaje de astronauţi. SLS va lansa capsula Orion într-un zbor cargo (fără echipaj uman) în jurul Lunii, care va testa performanţa rachetei şi a capsulei.

Dacă totul va funcţiona conform planurilor, următorul zbor al cuplului SLS-Orion - misiunea Artemis 2, programată pentru 2023 - va fi o misiune cu echipaj uman, în cadrul căreia patru astronauţi vor efectua o călătorie în jurul Lunii.

Misiunea Artemis 2 va fi demarată la un an după lansarea în spaţiu a primului segment din viitoarea staţie spaţială miniaturală proiectată de NASA pentru a pluti în jurul Lunii.

Acel laborator spaţial, pe care agenţia americană l-a denumit Gateway, va reprezenta un element-cheie pentru programul misiunilor Artemis, şi va fi utilizat ca rampă de lansare pentru misiunile de explorare umană şi robotizată a suprafeţei lunare.

Numeroase experimente ştiinţifice vor avea loc de asemenea la bordul viitoarei staţii Gateway, inclusiv cercetări ce vor viza efectele radiaţiei asupra organismelor vii.

Ceilalţi 12 sateliţi miniaturali care vor zbura în spaţiu în cadrul misiunii Artemis 1 sunt diferiţi şi au funcţii diverse. De exemplu, microsateliţii din misiunile Lunar Flashlight şi Lunar IceCube vor căuta semnale care să ateste prezenţa gheţei pe suprafaţa Lunii, iar satelitul Near-Earth Asteroid Scout va utiliza o velă solară pentru a se deplasa spre punctul în care are programată o întâlnire cu o rocă spaţială.

Sursa: Agerpres