Asgardia promite viitorilor săi cetăţeni să amplaseze pe orbită un stat unde vor putea trăi în pace şi armonie.
Asgardia, autoproclamată prima ''naţiune spaţială'' şi-a înscăunat, luni, preşedintele în cadrul unui eveniment desfăşurat la Viena. Ceremonia de investitură a liderului noii naţiuni spaţiale a reunit aproximativ 200 de persoane în Palatul Hofburg.
Cu steag, imn şi constituţie, ''preşedintele'' Igor Ashurbeyli, un inginer informatician şi om de afaceri rus, nu a lăsat nimic la voia întâmplării pentru a da formă proiectul său numit Asgardia, cu referire la oraşul din cer descris în mitologia nordică.
Motorul acestui vast proiect lansat în urmă cu doi ani, Igor Ashurbeyli, care a lucrat într-o companie rusă de echipament militar, doreşte să ofere ''un cadru filosofic, juridic, ştiinţific şi tehnic pentru a permite acces egal la spaţiu pentru toţi oamenii de pe Pământ".
Potrivit omului de afaceri, aproximativ 200.000 de persoane din întreaga lume au aplicat deja online pentru a deveni cetăţeni asgardieni.
"Întreaga istorie a civilizaţiei pe Terra a demonstrat că omenirea nu este decât o spirală perpetuă de războaie sângeroase şi lupte pentru teritoriu şi resurse", a susţinut şeful Asgardiei în discursul său susţinut în faţa parlamentarilor "naţiunii spaţiale".
"Prin unirea în jurul Asgardiei, partea progresistă a umanităţii poate oferi o alternativă la civilizaţia de pe Pământ înlocuind geopolitica cu politica spaţială", a promis el.
Fostul deputat liberal-democrat Lembit Opik a fost numit preşedinte al Parlamentului. Asgardia va avea în curând un Consiliu de Miniştri, un Parchet General, o Administraţie şi o Bancă Centrală pentru viitoarea criptomonedă, a mai spus preşedintele său.
Lansarea de anul trecut a primului satelit asgardian în spaţiu ar trebui să fie urmată de lansarea altor sateliţi pentru ''furnizarea de servicii digitale către cetăţenii asgardieni''.
Ashurbeyli recunoaşte că utopia sa nu va fi una ieftină. Până în prezent, el a finanţat proiectul din fonduri proprii şi prin intermediul donaţiilor private. În viitor, asgardienii vor trebui să plătească o ''taxă de cetăţenie'' anuală de 100 de euro, precum şi impozite pe venit şi pe afaceri, a declarat el jurnaliştilor.
În ceea ce priveşte aspectul ştiinţific al proiectului, el se bazează pe propriile sale cunoştinţe pentru a instala oamenii pe Lună în următorii 25 de ani.
Ashurbeyli are ambiţii măreţe. El doreşte să clădească o populaţie de 150 de milioane de persoane în zece ani, notează Reuters. De asemenea, planul său prevede instalarea în spaţiu a unor ''arce spaţiale'' cu gravitaţie artificială în care oamenii vor putea trăi permanent.
''Această zi cu siguranţă va rămâne în analele celor mai importante evenimente din istoria umanităţii'', a spus Ashurbeyli în discursul său. ''Am stabilit toate ramurile de guvernare. Prin urmare, pot declara cu încredere că Asgardia - prima naţiune spaţială a umanităţii unite - s-a născut'', a adăugat el.
Ashurbeyli doreşte să atragă 2% din populaţia ''cea mai creativă'' a lumii. Întrebat cum decurge acest proces, el a răspuns că ''selecţia cetăţenilor va continua'' şi ar putea ''implica şi teste IQ''.
Sursa: Agerpres