Producatorul auto Nissan a prezentat conceptul IMx, care propune o noua abordare pentru avertizarea pietonilor.
IMx este o masina electrica complet autonoma, care lasa la alegerea posesorului modului de navigare. Acesta poate schimba intre modul autonom, numit ProPilot, si condusul manual.
In modul ProPilot, volanul este ascuns in bord, scaunele sunt date automat pe spate, iar bordul se transforma intr-un OSD (On Screen Display), care nu este altceva decat un mare ecran OLED curbat.
Pe acest ecran vor putea fi afisate imagini la 360 de grade din jurul masinii, captate de camerele si senzorii montati pe aceasta. Cu o putere echivalenta a 400 de cai, IMx promite o autonomie de 600 de kilometri.
Insa, ceea ce diferentiaza cu adevarat conceptul celor de la Nissan fata de alte masini electrice autonome aflate in dezvoltare are mai mult legatura cu cei din jurul masinii decat cu cei din interior.
Faptul ca masinile electrice sunt silentioase poate reprezenta o problema de securitate pentru pietonii care, neauzind sunetul unui motor care arde combustibil, pot fi luati prin surprindere de apropierea masinii.
Cei de la Nissan s-au gandit sa rezolve aceasta problema cu muzica. IMx va reda muzica in exterior atunci când navigheaza la viteze reduse, de 20-30 Km/h.
Astfel, pietonii vor sesiza un sunet care indica apropierea, doar ca acesta va fi muzica in locul sunetului traditional al motoarelor auto.
Sursa: News.ro