De ani de zile astronomii caută să observe o misterioasă planetă uriașă, care s-ar afla la limita exterioară a sistemului nostru solar.
Această planetă este numită Planeta X sau Planeta Numărul Nouă. Ea s-ar afla foarte departe de noi, în zona numită Norul Oort, dar este foarte mare și astfel prezența ei influențează orbitele unor planete mai mici din această regiune.
Deja cercetătorii au remarcat orbite ciudate, alungite, ale planetelor pitice din extremitatea sistemului nostru solar. Fenomenul ar demonstra, indirect, existența Planetei X.
Acum astronomii au mai descoperit o planetă pitică, numită Goblin, care are la rândul ei o orbită anormală. Ea pare să fie sub influența gravitațională a unui misterios obiect de dimensiuni uriașe, scrie The Guardian. Prin urmare, este o nouă dovadă care le confirmă cercetătorilor observațiile inițiale.
Noua planetă are doar 300 de km în diametru și o orbită extrem de alungită în jurul Soarelui. Mai exact, distanța ei față de Soare variază de la dublul distanței la care se află Pluto față de Soare până la de 60 de ori distanța lui Pluto. De aceea, mica planetă are nevoie de 40.000 de ani ca să înconjoare Soarele o singură dată.
Goblin este a treia planetă pitică descoperită în această zonă, dupa Sedna și planeta numită 2012 VP113. Astronomii cred că în această zonă există mii de planete pitice, dar ele sunt prea departe și prea micuțe pentru a putea fi observate.
De altfel, și Goblin este extrem de greu de cercetat. Planeta a fost descoperită cu ajutorul unui telescop foarte performant, Subaru, care se află pe vulcanul Mauna Kea din Hawaii. Acesta este singurul telescop din lume care poate identifica planete atât de mici și de îndepărtate.