O noua cercetare aduce informatii importante despre sistemul solar Trappist-1.

Recent, NASA a anuntat descoperirea unui sistem solar aflat la 39 de ani-lumina distanta. Aici exista 7 exoplanete similare cu Terra, dintre care trei sunt in zona locuibila a stelei lor si ar putea sustine viata.

Cercetatorii de la Universitatea Cormell aduc insa noi detalii despre aceste exoplanete pe care ar putea exista viata extraterestra. Potrivit acestora, viata ar putea exista pe patru exoplanete din sistemul Trappist-1. Cercetatorii au mai inclus una in zona locuibila.

Este vorba despre exoplaneta numita Trappist 1h. Aceasta este inghetata la suprafata, insa este posibil sa aiba activitate vulcanica. Astfel, pot exista forme de viata in subteran, imposibil de observat cu un telescop, declara Ramses Ramirez, de la Institutul Carl Sagan al Universitatii Cornell.

Totusi, pe o planeta inghetata poate exista viata chiar si la suprafata, in cazul in care exista hidrogen vulcanic, produs de activitatea vulcanica. Hidrogenul, combinat cu gazele cu efect de sera, cu apa si cu dioxidul de carbon pot incalzi o planeta si extind astfel cu pana la 60% regiunea locuibila a unei stele.

Aceasta teorie este valabila inclusiv in sistemul nostru solar. Astfel, poate exista viata pe unele planete pe care le consideram inghetate, cu conditia ca ele sa aiba activitate vulcanica.

Hidrogenul vulcanic poate incalzi planeta suficient de mult pentru ca viata sa apara si sa reziste. Astfel, zona locuibila din sistemul nostru solar poate fi extinsa pana in regiunea centurii de asteroizi, intre Marte si Jupiter.

In cazul sistemului solar Trappist-1, zona locuibila ar putea cuprinde patru exoplanete in loc de trei: Trappist 1e, 1f, 1g si 1h (aceasta din urma considerata initial prea rece pentru a sustine viata).
 

Share articol: