Producătorul suedez va introduce o nouă tehnologie pe mașinile sale autonome.

Începând de anul viitor, toate mașinile Volvo cu pilot automat care vor fi lansate pe piață vor avea senzori și camere video care vor putea detecta dacă șoferul este băut.

În cazul în care comportamentul șoferului sugerează că a băut prea mult alcool, mașina va încetini automat și va alerta un call center Volvo. Aici, un operator va putea discuta cu șoferul și, dacă este nevoie, va putea prelua controlul asupra mașinii.

Dacă șoferul este inconștient, pilotul automat va opri imediat mașina și o va parca pe marginea drumului.

Noile măsuri luate de Volvo sunt menite să reducă numărul de victime în cazul accidentelor provocate de consumul de alcool. Pentru început, tehnologia va fi introdusă pe mașinile mari, cum este modelul SUV XC90.

Senzorii vor putea observa dacă apar schimbări anormale în mișcările șoferului, iar pilotul automat va decide singur dacă și cum să acționeze în acest caz.

De asemenea, camerele video vor monitoriza privirea șoferului și vor putea sesiza o schimbare la nivelul pupilelor.

Și volanul va fi dotat cu senzori speciali, care vor monitoriza modul în care șoferul reacționează atunci când mașina se deplasează anormal.

Noua tehnologia va fi utilă și atunci când șoferul este prea obosit sau e distras de alte activități, cum ar fi verificarea telefonului mobil.

Sistemul presupună o alertă în doi pași. După ce observă un comportament anormal, senzorii alertează mai întâi șoferul, iar dacă acesta nu reacționează, atunci pilotul automat încetinește mașina și sună la call-center. În caz de pericol, mașina va fi oprită automat.

O altă măsură importantă pe care o va introduce Volvo începând cu anul 2021 este Care Key. Funcția va permite stabilirea unei viteze limită, care nu va putea fi depășită, soluție utilă mai ales în cazul șoferilor fără experiență.

Volvo este cunoscut pentru interesul deosebit acordat siguranței în trafic. Acest producător este primul care a introdus, în anul 1959, centura de siguranță cu prindere în trei puncte, care susține și pieptul și talia.
 


Urmărește știrile zilei, pe ProTV Plus:

Share articol: