Neobisnuita traditie a sistemului de aparare a spatiului aerian al Statelor Unite a luat nastere dintr-un accident fericit in 1955.
In cea mai mare parte a anului NORAD se ocupa cu apararea spatiului aerian al Statelor Unite si Canadei, dar in decembrie lucrurile se schimba. Copiii din toata lumea au voie la calculator, noaptea, doar de Craciun, pentru a-l urmari pe Mosul care vine cu desaga plina cu daruri.
Urmareste-l pe mos Craciun AICI
Traditia a inceput in 1955 cand unul dintre cele mai mari magazine din Statele Unite, Sears, a publicat o reclama in care se afla si un numar de telefon la care ar raspunde Mos Craciun. Problema era ca acel numar de telefon era de fapt al CONAD (Continental Air Defense Command), un departament al apararii americane! Dupa cateva apeluri primite, colonelul Harry Shoup - recunoscut ulterior drept Santa Colonel - a dat ordin ca cei care raspund la telefon sa spuna si locul unde se afla Mosul in acel moment.
Ulterior CONAD s-a transformat in NORAD, dar traditia s-a pastrat. In fiecare an mai bine de 70.000 de voluntari raspund la telefoanele care vin din mai mult de 200 de tari. In 1997 a aparut si "supravegherea" lui Mos Craciun "din satelit". La mai bine de 15 ani de la "debutul" sau in online, Mosul poate fi urmarit pe Twitter, YouTube, Flikr si Facebook.