Cercetatorii de la NASA au descoperit o bariera uriasa in jurul Terrei.
Informatiile privind acest scut invizibil care inconjoara planeta noastra provin de la sondele spatiale Van Allen. Lansate in anul 2012, ele analizeaza cele doua centuri de radiatii din jurul Terrei, numite centurile Van Allen. Acestea protejeaza planeta de radiatiile cosmice periculoase.
Recent, sondele spatiale au detectat prezenta unei uriase bariere invizibile, care impinge cele doua centuri Van Allen in spatiu, mai departe de Terra, scrie NASA. In acest fel, bariera influenteaza modul in care particulele radioactive se deplaseaza prin spatiu si ne protejeaza mai eficient de radiatiile cosmice.
Bariera invizibila s-a format ca urmare a activitatii umane. In ultimii ani sunt folosite tot mai frecvent comunicatiile prin frecvente radio foarte joase (VLF), iar acestea influenteaza modul in care particulele se deplaseaza prin spatiul cosmic.
Frecventele foarte joase, cuprinse intre 3 si 30 de kilohertzi, sunt folosite pentru a transmite mesaje codate pe distante foarte mari sau pe sub apa. Ele sunt utilizate la comunicatiile intre submarine si baze militare.
In mod normal, aceste semnale de joasa frecventa nu ar fi trebuit sa ajunga in spatiu. Insa acest lucru s-a intamplat si, prin interactiunea cu particulele incarcate radioactiv din spatiu, au format uriasa bula sau bariera care acum ne protejeaza mai eficient.
Cercetatorii vor sa afle acum daca pot profita de existenta acestei bariere, pentru a elimina particulele radioactive periculoase, care apar in urma exploziilor solare puternice.