Reach Power a primit o rundă de finanțare de 30 de milioane de dolari pentru a implementa tehnologia sa de alimentare wireless. 

Reach Power susține că tehnologia sa care poate oferi energie electrică fără fir poate furniza sute de wați de putere, se poate conecta de la unul la mai multe puncte și poate transmite energie pe o distanță de zeci de metri. Reach Power a dezvoltat un router care acționează într-un mod similar cu un router de date care oferă conectivitate Wi-Fi, doar că acesta oferă energie electrică.

Compania susține, de asemenea, că sistemul său asigură un transfer de energie în condiții de siguranță și că acedta este eficient datorită circuitelor care utilizează suprafețe adaptive pentru a asigura manipularea undelor electromagnetice la toate nivelurile de putere.

Compania nu a dezvăluit cât de eficient este transferul de energie în comparație cu o conexiune prin cablu. Un domeniu în care Reach este implicat activ este cel al încărcării vehiculelor autonome și a dronelor. Acest lucru ar putea elimina timpii de așteptare al încărcării.

„Misiunea Reach este de a face pentru energie ceea ce Wi-Fi a făcut pentru transferul de date", a declarat Chris Davlantes, fondator și CEO al companiei. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: