Planeta a fost identificată cu ajutorul satelitului TESS și se află la 53 de ani-lumină de Terra.
Satelitul TESS, dezvoltat de Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu (NASA) în colaborare cu Massachusetts Institute of Technology (MIT) a detectat o planetă pe care astrofiziciana Diana Dragomir, coordonatoarea echipei care a realizat descoperirea, a descris-o drept "o ciudată" minge telurică, având dimensiunea de trei ori mai mare decât cea a Terrei.
Descoperirea a fost anunţată în cadrul întâlnirii Societăţii Americane de Astronomie care se desfăşoară în perioada 6-10 ianuarie, la Seattle.
Această planetă este "ciudată" dacă luăm în considerare specificul planetelor din sistemul nostru solar. Este o planetă de clasă "sub-neptunică", de aproximativ 3 ori mai mare decât Pământul şi ar fi trebuit să fie mai degrabă o lume gazoasă şi nu telurică.
Însă HD 21749b este alcătuită din materie mai densă decât planetele gazoase cu care suntem obişnuiţi în Sistemul Solar, fiind de aproximativ 23 de ori mai masivă decât Pământul.
"Credem că această planetă nu este gazoasă aşa cum sunt Neptun sau Uranus, planete alcătuite în cea mai mare parte din hidrogen şi care au o densitate scăzută", a explicat Diana Dragomir, cercetător postdoctoral la Institutul Kavli pentru Astrofizică şi Cercetări Spaţiale din cadrul Massachusetts Institute of Technology (MIT). "Această planetă are probabil densitatea apei sau are o atmosferă foarte densă", a adăugat ea.
Diana Dragomir (36 de ani) este unul dintre cei mai apreciaţi tineri astrofizicieni din SUA, specializaţi în studiul exoplanetelor. Românca este şefa unei echipe de cercetători la celebrul MIT şi colaborator al NASA. Anul viitor, ea va preda astronomia şi îşi va continua cercetările la Universitatea New Mexico din Albuquerque.
Ea a precizat că planeta, care a primit numele de catalog "HD 21749b", se învârte în jurul unei stele din constelaţia Reticulum, completând orbita în 36 de zile.
Dragomir a explicat că, potrivit calculelor, temperatura medie de la suprafaţa planetei este de aproximativ 300 de grade Fahrenheit (150 grade Celsius). "Este cea mai rece planetă mică aflată atât de aproape de o stea atât de strălucitoare, dintre planetele pe care le-am descoperit", a mai susţinut ea.
Echipa de cercetători a detectat şi indicii despre ceea ce ar putea fi o a doua planetă a acestui sistem, cu o orbită mult mai mică, de aproximativ 7,8 zile, şi care ar putea fi prima de dimensiunea Terrei descoperită de TESS.
Satelitul TESS, care caută exoplanete ce orbitează în jurul unor stele situate la mai puţin de 300 ani lumină de Terra se bazează pe date compilate deja de telescopul spaţial Kepler, care s-a aflat în funcţiune timp de 9 ani şi care a confirmat existenţa a peste 2.600 de exoplanete.
Până în prezent, TESS a descoperit 203 posibile planete, dintre care trei au fost confirmate drept reale de telescoapele terestre. Celelalte două planete descoperite sunt Pi Mensae c şi LHS 3844b.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: news.mit.edu