Sub celebrul parc natural Yellowstone se află un vulcan. Dar el nu e unul obișnuit, ci are o adâncime de sute de metri, o dimensiune uriașe și este capabil de erupții de mii de ori mai violente decât orice am văzut până acum. Este un supervulcan, iar dacă ar erupe, efectele asupra planetei ar fi devastatoare. 

Erupția ar arunca în aer o cantitate de cenușă care ar ajunge la înălțimi mai mari decât Muntele Everest, acoperind orașele apropiate cu peste un metru de cenușă și creând nori gigantici care ar bloca lumina soarelui timp de decenii întregi. În final, temperaturile globale ar scădea dramatic, plantele s-ar usca, agricultura ar dispărea, iar ONU estimează că întreaga lume ar rămâne fără hrană în doar două luni.

Iar Yellowstone chiar are o istorie marcată de astfel de erupții. În ultimii 2,1 milioane de ani a erupt de trei ori, aproximativ o dată la 600.000 de ani. Când a erupt pentru ultima dată? Acum aproximativ…600.000 de ani, spun oamenii de știință.

Totuși, aceștia se așteaptă ca supervulcanul să nu erupă, cel puțin în următorii 1.000 de ani - deși ar putea fi vorba și despre următorii un milion de ani sau mai mult.

Această ipoteză a stat în spatele unui experimente de cercetare realizat de echipele NASA, prin care specialiștii au pus la cale strategii pentru „răcirea” vulcanului. În definitiv, căldura este cea care cauzează cel mai frecvent erupțiile vulcanice și la fel se întâmplă și în cazul Yellowstone.

În fiecare an, acesta produce suficientă căldură pentru a alimenta șase fabrici la nivel industrial. Aproximativ 60 - 70% din această căldură este eliberată prin gheizere și izvoare termale. Dar cantitatea rămasă este păstrată în subteran, în cavitatea în care se află și magma, locul în care oamenii de știință cred că este crucial să acționeze.

Astfel, ei propun să foreze o serie de „fântâni” în jurul perimetrului supervulcanului - care ar urma să fie unele dintre cele mai adânci din lume, ajungând la 10 kilometri adâncime. Apa rece ar fi introdusă în aceste fântâni, creând, în timp, un „inel” de răcire în jurul cavității în care se află magma.

Apa care este încălzită va fi apoi folosită pentru a alimenta un generator electric, care ar putea alimenta zona înconjurătoare pentru zeci de mii de ani, transformând, practic, Yellowstone într-o stație geotermală gigantică.

Concluzia la care au ajuns cercetătorii este aceea că ideea ar putea funcționa, în teorie, dar nu se știe dacă lumea științifică va încerca vreodată s-o pună în practică - în parte datorită timpului extrem de lung necesar pentru obținerea energiei care s-ar ocupa cu răcirea vulcanului. Un alt motiv ar fi și costul, pentru că ideea are o „valoare” de 3,46 miliarde de dolari, adică circa 20% din bugetul anual al NASA.

Din fericire, vulcanul este încă „adormit” și probabil că va rămâne așa pentru mult timp. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: