Modul exact în care moleculele au compus forme de viață este unul dintre cele mai mari mistere ale științei.
Acum, oamenii de știință de la Scripps Research au descoperit un nou set de reacții chimice care pot produce elementele constitutive ale vieții.
Se crede că primele forme de viață au apărut pe Pământ cu miliarde de ani în urmă, dintr-un amestec bogat în nutrienți, numit adesea „supă primordială”. În esență, moleculele conținute au început să reacționeze unele cu altele, datorită unui adaos de energie, până când au format compuși organici de bază, apoi aminoacizi, care se pot lega apoi în peptide și proteine și, în cele din urmă, în celule vii.
Aceasta este, desigur, o simplificare enormă, iar reacțiile chimice specifice care au avut loc în timpul procesului rămân neclare. Oamenii de știință au făcut cercetări prin prepararea propriilor versiuni ale „supei primordiale”, pe baza a ceea ce se crede că se găsea din abundență pe Terra la acea vreme și prin expunerea acesteia la diferite condiții pentru a vedea ce se întâmplă și cât de ușor pot apărea precursorii vieții.
Pentru noul studiu, oamenii de știință de la Scripps s-au jucat cu propria lor rețetă de „supă primordială” și au descoperit un nou set de reacții chimice folosind ingrediente relativ simple care erau probabil comune pe vremea aceea. Este nevoie doar de cianură, amoniac, dioxid de carbon și alfa-cetoacizi, iar echipa a început să vadă astfel cum se formează aminoacizii.
Fiecare dintre cele patru ingrediente are un rol de jucat. Alfa-cetoacizii sunt precursorii pe care celulele vii îi folosesc astăzi pentru a produce aminoacizi. Amoniacul este o sursă de azot, de care are nevoie procesul de conversie. Cianura realizează conversia, iar dioxidul de carbon accelerează totul.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: