Planeta Farout seamănă destul de bine cu o altă planetă pitică identificată în octombrie, Goblin.

Mica planetă se numește oficial 2018 VG18, dar astronomii i-au dat și un nume mai ușor de reținut - Farout (Departe), pentru că este cea mai îndepărtată planetă de Soare descoperită până acum.

David Tholen, cercetător la Universitatea din Hawaii, precizează că Farout se află la o departare atât de mare încât orbitează Soarele o dată la 1.000 de ani.

Ca să ne facem o ideea despre locul unde se află mica planetă, aceasta este de la o depărtare de 3,5 ori mai mare ca distanța dintre Soare și Pluto.

Astronomii care au descoperit noua planetă pitică spun că aceasta are un diametru de aproximativ 500 km, este sferică și de culoare roz, ceea ce înseamnă că este acoperită cu gheață, scrie Space.com.

Cu ajutorul noii planete, astronomii speră să poată obține informații despre ipotetica Planetă Numărul Nouă, o planetă uriașă, care s-ar afla atât de departe încât nu poate fi observată în mod direct.

Prezența ei ar influența însă orbita planetelor pitice de la marginea sistemului solar.

Share articol: