Un nou tip de transplant de organe a fost finalizat cu succes de cercetătorii de la Universitatea Langone Health din New York, folosind rinichi de la un animal modificat genetic.

Un rinichi de la un porc modificat genetic a putut fi transplantat într-un corp uman fără a fi respins de organism. Ambii beneficiari erau deja decedați, corpurile lor fiind menținute în viață cu ajutorul aparatelor medicale, potrivit doctorului Robert Montgomery.

Totuși, cele două intervenții chirurgicale au arătat că un rinichi special conceput de la o specie diferită ar putea oferi organe salvatoare celor care au nevoie.

„Este mult mai mult de făcut înainte de a începe să trecem la realizarea de transplaturi la pacienți, dar constatările noastre preliminare ne dau speranță.”

La NYU, oamenii de știință au modificat genetic rinichiul de porc pentru a elimina o genă ce declanșează respingerea anticorpilor organelor de porc de către oameni.

Glanda permite sistemului imunitar să producă celule albe din sânge și să lupte împotriva infecțiilor. Acest lucru a fost făcut înainte de procedurile din 25 septembrie, respectiv 22 noiembrie.

Dr. Montgomery și echipa sa au atașat rinichiul de piciorul superior al pacientului uman, lângă abdomen. În următoarele 54 de ore, ei au monitorizat producția de urină a rinichilor și nivelul creatininei pentru a vedea dacă funcționează corect.

Rezultatele au arătat că rinichiul funcționa în același mod în care medicii s-ar aștepta să o facă un rinichi normal după un transplant. De asemenea, nu au existat semne de respingere în urma procedurilor.

Rinichii sunt organele cel mai frecvent transplantate la pacienți în fiecare an, dar persoanele care au nevoie de ele se confruntă adesea cu liste lungi de așteptare, deoarece spitalele caută donatori compatibili.

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: