Experimentul în care un computer „a citit gândurile” unor voluntari a fost realizat de cercetătorii corporației Neurobotics și ai Institutului de Fizică și Tehnologie din Moscova.
Computerul a putut să vizualizeze în timp real activitatea cerebrală a voluntarilor și a reconstituit imaginile pe care le vedeau în acel moment respectivele persoane. Redarea imaginilor a fost cât se poate de fidelă, după cum putem vedea și din acest video.
Performanța savanților ruși ar putea ajuta pacienții paralizați complet în urma unui atac cerebral, care nu mai pot comunica. Cu ajutorul acestei noi tehnologii, ei vor putea să controleze anumite dispozitive, prin intermediul undelor cerebrale.
Interfața creier-computer realizată de cercetătorii ruși se bazează pe rețele neurale artificiale și pe electroencefalografie, o tehnică prin care pot fi înregistrate undele cerebrale cu ajutorul electrozilor amplasați pe scalp.
Computerul analizează activitatea cerebrală și apoi reconstituie imaginile văzute de o persoană care poartă electrozi. Redarea imaginilor este simultană cu perceperea lor.
În cadrul experimentului, computerul a reprodus imaginile cu o acuratețe impresionantă, de 90%.