Inventia apartine cercetatorilor de la Laboratorul de Stiinta Calculatoarelor si Inteligenta Artificiala din cadrul MIT, condus de romanca Daniela Rus.
O echipa de oameni de stiinta a anuntat ca a inventat un peste robotic, care poate fi controlat de la distanta, "inoata" in liniste printre recifurile de corali si bancuri de pesti si este dotat cu un obiectiv superangular cu care poate realiza inregistrari video si fotografii de inalta rezolutie.
Numit SoFi, pestele robotic poate "inota" inainte, se poate orienta in sus sau in jos, poate executa manevre de intoarcere si isi poate modifica viteza, propulsandu-se prin miscarea cozii ca un peste real, cu ajutorul unui motoras.
SoFi, care are forma unui peste, are culoarea alba, cantareste 1,6 kilograme si are 47 de centimetri lungime.
"Muschiul moale artificial" de la coada lui SoF este realizat dintr-un tip de cauciuc numit elastomer siliconic, iar botul sau adaposteste elemente electronice. De asemenea, robotul are doua aripioare laterale, utilizate pentru efectuarea manevrelor de deplasare.
"Am ales numele SoFi, pronuntat ca Sophie, nu numai ca abreviere pentru "Soft Fish" (peste moale), dar si pentru ca imi aminteste de o fata pe care am placut-o mult si de care am fost indragostit in liceu", a declarat cercetatorul care a condus studiul, Robert Katzschmann, specialist in robotica si candidat la doctorat la Laboratorul de stiinta Calculatoarelor si Inteligenta Artificiala (CSAIL) din cadrul Massachusetts Institute of Technology (MIT), condus de romanca Daniela Rus.
SoFi este operat cu ajutorul unei telecomenzi rezistenta la apa Super Nintendo de catre un scafandru de la o distanta de aproape 21 de metri.
Cercetatorii CSAIL au testat pestele robotic in zona recifelor de corali din Pacificul de Sud din apropiere de Taveuni, a treia cea mai mare insula din Fiji.
Robotul subacvatic poate naviga pana la 40 de minute la o adancime de aproape 18 metri.
Spre deosebire de vehiculele autonome subacvatice care sunt in mod obisnuit legate de ambarcatiuni si sunt propulsate de elice sau de motoare care pot perturba vietuitoarele din mediul acvatic, SoFi inoata alaturi de pesti si de alte vietuitoare marine fara sa le sperie.
"Robotul poate fi utilizat ca instrument in biologia marina si de asemenea poate masura poluarea in apele costiere, poate genera harti, poate efectua controale, poate monitoriza sau poate urmari", a precizat Daniela Rus.
Cercetatoarea a adaugat ca spera ca aceasta inventie sa "serveasca drept inspiratie" pentru realizarea multor alte creaturi robotice similare, utilizate atat pe sol cat si in apa.
Inventia a fost publicata in jurnalul Science Robotics.