Oamenii de știință americani și-au propus să dezvolte embrioni umani viabili, utilizând utere artificiale de ultimă generație.
Doctorii de la Spitalul de Copii din Philadelphia se află în acest moment în faza de negocieri cu Administrația Alimentelor și Medicamentelor din SUA, pentru a începe testarea de utere artificiale pe embrioni umani chiar în următorii doi ani, arată jurnaliștii de la Metro, citați de futurism.com.
Dacă demersul va avea succes, cercetarea ar putea schimba radical felul în care omenirea se raportează la sarcină, naștere și chiar la evoluția speciei.
Planul oamenilor de știință se întinde pe o durată de zece ani, termen în care uterele artificiale ar putea fi perfect funcționale și gata de implementare.
Acest interval este unul destul de mare, dacă ne raportăm la felul în care evoluează lumea medicală, iar dacă uterele formate în laborator se dovedesc a fi eficiente și sigure, atunci ele ar putea preveni multe dintre complicațiile apărute în timpul sarcinii, fără a compromite legătura specială dintre mame și copii.
În plus, femeile care nu pot avea un copil pe cale naturală ar putea deveni mame cu ajutorul acestei invenții. Desigur, proiectul este controversat din punct de vedere etic, dar mulți consideră că beneficiile sunt indiscutabile:
„Dacă fetusul s-ar afla într-un uter artificial, mediul ar fi unul controlat, dar fără a restrânge autonomia femeii. Așa că, într-un fel, chiar ar putea fi benefic pentru copil”, a declarat Anna Smajdor, filosof la Universitatea din Ohio.