Înțepătura meduzei „cutie” sau „casetă” poate ucide o persoană în doar câteva minute.
Anual, această specie este responsabilă pentru decesul mai multor oameni decât rechinii și crocodilii la un loc. Potrivit statisticilor actuale, până la 40 de persoane mor în fiecare an din cauza meduzelor „cutie”, însă cercetătorii susțin că numărul real al victimelor este mai mare, pentru că multe cazuri rămân neraportate.
„Oamenii mor, iar în înregistrările oficiale nu există nicio urmă a acestor tragedii”, susține Angel Yanagihara, un biochimist care studiază meduzele la Universitatea Hawaii din Honolulu, citat de publicația Science.
Oamenii de știință încearcă de foarte mult timp să descopere cauza pentru care veninul său acționează atât de rapid și, într-adevăr, un nou studiu pare să fi găsit răspunsul și un posibil antidot.
Studiile anterioare au arătat că substanțele pe care le conține veninul acestor viețuitoare distrug globulele roșii din sânge și deteriorează membranele celulelor, conducând astfel la dureri de nesuportat și, în final, la deces.
Testele au indicat că patru gene implicate în producerea colesterolului sunt principalele ținte ale substanțelor toxice de acest tip. Mai departe, cercetătorii au testat și abilitatea medicamentelor împotriva colesterolului de a bloca efectele veninului.
Ciclodextrina s-a dovedit a fi eficientă, pentru că a prevenit distrugerea celulelor mieloide, iar timp de 15 minute aceasta a blocat durerea și degradarea țesuturilor.
Totuși, oamenii de știință rămân sceptici la varianta conform căreia tratamentul împotriva colesterolului va fi suficient în astfel de cazuri, dat fiind faptul că deocamdată a fost folosit doar împotriva veninului procesat: „Următorul pas ar fi testarea acestor descoperiri în cazul unor înțepături reale, pe ființe vii”.