Cercetătorii care lucrează la telescopul Event Horizon au publicat prima fotografie reală obținută până acum cu o gaură neagră.

Update 10 aprilie

În imaginile care reprezintă o premieră importantă pentru astrofizicienii din întreaga lume putem vedea un inel luminos, care se formează în jurul găurii negre din centrul galaxiei M87.

Această gaură neagră este de 6,5 miliarde de ori mai masivă ca Soarele. Diametrul ei este de 40 de miliarde de kilometri, fiind numită de astronomi „un adevărat monstru”.

Fotografia această, deși puțin neclară, oferă prima dovadă clară a existenței găurilor negre supermasive și asigură cercetătorilor noi posibilități de studiu.

Aceasta este una dintre cele mai mari găuri negre care există în Univers, spun oamenii de știință. Practic, este mai mare ca întregul nostru sistem solar, precizează profesorul Heino Falcke, de la Universitatea Radbound din Olanda, cel care a propus acest experiment.

Deși se află la o distanță uriașă de noi, această gaură neagră a putut fi fotografiată pentru că inelul din jurul ei, format din gaze supraîncălzite, este de miliarde de ori mai luminos ca stelele sau ca galaxiile.


Găurile negre sunt în continuare un mare mister pentru întreaga lume științifică, însă acest lucru s-ar putea schimba. European Southern Observatory a dezvăluit că în această săptămână va organiza o conferință de presă în care va prezenta informații fără precedent despre găurile negre. 

Întreaga lume științifică se așteaptă ca acest anunț să aibă legătură cu „event horizon”, adică „orizontul evenimentelor”, care nu a mai fost observat niciodată până în prezent.

Tocmai pentru acest scop a fost dezvoltat și lansat și telescopul Event Horizon. Rezultatele acestui studiu vor fi anunțate oficial în data de 10 aprilie de către European Research Council.

Oamenii de știință care s-au ocupat până acum de acest proiect s-au rezumat să declare doar că rezultatele sunt „fără precedent”.

Foto: Astronomy


Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTV Plus:

Share articol: