Credeați că știți totul despre Lună? După ultimele descoperiri ale cercetătorilor, ar trebui să vă mai gândiți o dată.
Satelitul natural al Pământului este locul în care se găsește cel mai mare crater de impact din sistemul nostru solar.
Pe scurt, ceva a lovit Luna și a produs o gaură uriașă în urmă cu câteva miliarde de ani. Astronomii au descoperit, însă, abia acum, că există un obiect extrem de mare, îngropat chiar sub scoarța lunară.
Conform studiului „Geophysical Research Letters”, publicat recent de cercetătorii americani, Polul Sud al Lunii, adică bazinul Aitken, ascunde o masă compactă de peste 4,8 cvintilioane de kilograme. Asta înseamnă circa 4.800.000.000.000.000.000 de kilograme, dacă ar fi să scriem numărul complet.
„Imaginați-vă că îngropați în subteran o bucată de metal de cinci ori mai mare decât insula Hawaii. Cam aceasta este dimensiunea masei pe care am descoperit-o”, a notat Peter B. James, autorul studiului.
Oamenii de știință au folosit mai multe seturi de date colectate din înregistrările navetelor spațiale care măsoară gravitația din jurul satelitului Pământului și le-au comparat cu hărți și imagini ale suprafeței lunare. Așa a reieșit existența unei mase metalice dense în partea inferioară a bazinului Aitken.
Ce ar putea fi? James și echipa lui presupun că este vorba despre o structură de metal, încrustată în scoarța lunii în timpul impactului cu asteroidul care a provocat apariția craterului gigantic, adică în urmă cu 4 miliarde de ani.
Dacă acest lucru este adevărat, obiectul ar putea fi atât o „mașină a timpului”, cât și o mină de aur pentru specialiștii care studiază istoria universului.
Tot acel metal și, de fapt, întreaga zonă care înconjoară masa și craterul le-ar putea da indicii valoroase despre felul în care s-a produs impactul cu asteroidul și despre felul în care arăta sistemul solar atunci când s-a întâmplat acest lucru.
„Bazinul este unul dintre cele mai bune laboratoare naturale pentru studierea evenimentelor cu impact catastrofal, un proces vechi care a modelat toate planetele în felul în care le cunoaștem astăzi”, a mai spus James.
Din nefericire, craterul și misterioasa masă de sub acesta nu sunt vizibile de pe Terra, întrucât se află pe partea întunecată a Lunii.
Sursa foto: NASA