Organizatia Natiunilor Unite a decis sa ia masuri impotriva robotilor ucigasi.
Recent, in cadrul conventiei privind armele conventionale care a avut loc la Geneva, cele 123 de state participante au decis sa ia masuri preventive impotriva armelor letale autonome. Este vorba de fapt de ceea ce numim "roboti ucigasi", arme letale controlate de o inteligenta artificiala, care pot fi folosite fara aprobarea sau control din partea unui om.
Conventia ONU a raspuns astfel unei scrisori oficiale trimise anul trecut de peste 1.000 de oamei de stiinta, printre care Elon Musk si oficiali din cadrul Google si Microsoft.
Savantii avertizau ONU ca trebuie sa ia masuri urgente, pentru ca aceste arme letale autonome sa nu scape de sub control, scrie publicatia Live Science.
Decizia luata de ONU presupune organizarea de discutii formale pe acest subiect, incepand de anul viitor, pentru a analiza daca trebuie interzise aceste arme. Chiar daca este vorba in prima faza numai de dezbateri, acesta este un urias pas inainte pentru a opri armele automone, crede Stephen Goose, director in cadrul Human Rights Watch si co-fondator al Campaniei pentru Oprirea Robotilor Ucigasi.
Mai multe state au inceput deja sa foloseasca in arsenalul lor militar armele autonome. Anul acesta, China a recunoscut ca foloseste inteligenta artificiala pentru a controla rachetele balistice. Si alte tari, printre care Rusia, Israelul si Statele Unite au luat masuri similare de inarmare.
Pericolul in cazul acestor arme este foarte mare, pentru ca ele pot actiona autonom, deci pot ucide singure, fara ca un om sa ia decizia cand, daca si in cine se va trage.
Decizia va fi luata de robot (arma autonoma), care va analiza situatia prin inteligenta artificiala si prin senzorii sai. Iar acest lucru va schimba radical modul in care vor avea loc razboaiele.
Cercetatorii sunt uniti in a sustine eliminarea acestor arme autonome. Dincolo de pericolul real pe care il reprezinta, ele pot distruge increderea oamenilor in inteligenta artificiala, care poate fi folosita in scopuri benefice.