Un nou studiu confirmă o teorie a lui Platon veche de mii de ani, și anume aceea că Pământul este alcătuit din cuburi.
Oamenii de știință din Statele Unite și din Ungaria au realizat o lucrare amplă pe baza fragmentelor naturale 3D ale Terrei și au obținut confirmarea că cele mai multe au o formă apropiată de cea a unui cub.
Ce legătură are Platon cu toate astea? În lucrarea „Timaeus”, filosoful a detaliat „elementele clasice”, o sintagmă-umbrelă pentru cele patru elemente naturale – pământ, apă, foc și aer. Înainte de descoperirea lor la nivel individual și de conturarea ideii de structură astronomică, filosofii naturaliști, adică precursorii oamenilor de știință moderni, au inclus în această categorie și un al cincilea element, „aether”, pentru a explica din ce era făcut Pământul.
Platon a transformat această teorie în „forme platonice”, o serie de forme regulate 3D cu laturi derivate din cele ale unui pătrat, precum triunghiuri echilaterale sau diverse variante 3D ale poligoanelor 2D. În sistemul lui Platon, cubul era relaționat cu structura Terrei, dar orientarea sa către această direcție matematică a dus la un corp de lucru care s-a apropiat de geometria lui Euclid.
Niciuna dintre aceste forme nu există, literalmente, și nimeni nu a identificat până acum fragmente cu 20 de laturi care să conțină apă sau „cuburi” de pământ. Totuși, foarte multe minerale se dezvoltă natural în forme cubice și multe roci se dezintegrează în același tip de structură, iar aici există un principiu intuitiv: lucrurile se dezintegrează conform cu forța care acționează asupra lor.
„Aplicăm teoria mozaicurilor pentru a demonstra geometria de bază a fragmentelor bidimensionale - de la crăpături în pământul uscat, până la plăcile tectonice ale Pământului au două forțe de atracție: pătratele lui Platon și hexagoanele lui Voronoi”, explică oamenii de știință în cadrul studiului.
Touși, la cercetări detaliate s-ar dovedit că aceste cuburi ale lui Platon domină asupra oricărei alte teorii, deoarece forma consacrată a fragmentelor naturale de rocă este cea de cub, au mai arătat oamenii de știință.
Teoria a fost testată cu ajutorul unui simulator dedicat dezintegrării rocilor și al unui software capabil să proceseze rezultatele utilizând formele platonice ca parametri de „atracție”.
_________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: