Modul avion blochează rețeaua mobilă, dar permite telefonului să folosească semnale Wi-Fi.
Un studiu făcut în 2014 a descoperit o vulenerabilitate în aparatura de bord a unor avioane, care pot fi afectate de folosirea telefoanelor mobile chiar și în modul avion.
Mai exact, ecranele din carlinga piloților pot începe să dea erori din cauza semnalelor Wi-Fi de la telefoanele setate în modul avion.
Problema a fost descoperită la unele avioane Boeing 737 Next Generation și Boeing 777. Aparatele de bord au fost afectate de semnale radio emise de apelurile telefonice, dar și de undele Wi-Fi de la telefoanele care au fost setate în modul avion, așa cum este regula.
Autoritățile americane au cerut imediat înlocuirea tuturor aparatelor care sunt vulnerabile, până în noiembrie 2019, dar multe dintre acestea sunt încă folosite, scrie Daily Mail.
Marile companii aeriene din SUA, United Airlines și American Airlines, trebuie să înlocuiască 17, respectiv 14 ecrane de bord.
Compania low-cost Ryanair ar trebui să schimbe toate cele 707 ecrane Honeywell care sunt vulnerabile, însă schimbarea tuturor ar fi un efort financiar uriaș. Compania precizează însă că toate aparatele au fost verificate și au fost deja schimbate „cele care erau afectate”.
Potrivit producătorului Honeywell Aerospace, care realizează aceste ecrane, aproximativ 70 de avioane din întreaga lume au în acest moment la bord aparate vulnerabile, pe care nu le-au înlocuit încă.
Înlocuirea lor este considerată necesară, pentru că altfel piloții ar putea pierde informații esențiale în timpul decolării și aterizării, care sunt momentele critice ale zborului. Funcționarea incorectă a ecranelor ar putea duce chiar la pierderea controlului asupra avionului.
Mai multe incidente provocate de oprirea ecranelor de bord au fost raportate în ultimii ani, fiind asociate cu semnalele emise de telefoanele mobile.
Din fericire, nu au avut loc accidente, însă piloții au trecut prin emoții serioase. La inspectarea aeronavei, nu s-au observat totuși defecțiuni tehnice.
Inginerul Tim Wilson, de la Universitatea Aeronautică Embry-Riddle, spune că folosirea simultană a mai multor telefoane mobile la bordul avionului poate duce la probleme de acest fel. Asta deoarece aparatele emit unde radio care vor interfera cu sistemele de zbor.
Companiile aeriene americane nu permit pasagerilor să folosească telefonul pentru apeluri nici atunci când avioanele sunt în zbor, nu doar la decolare și aterizare.
Însă folosirea aparatelor în modul avion este permisă, pentru că semnalele radio pe care le emite sunt mult mai mici și, teoretic, nu ar trebui să afecteze aparatura de bord.