O echipă de cercetători testează un joc video pentru a vedea dacă acesta poate ajuta persoanele care au probleme persistente de memorie și atenție după vindecarea de COVID-19.
Mulți oameni care au supraviețuit bolii spun că sunt adesea confuzi și au dificultăți de concentrare, iar studiile de cercetare arată că simptomele pot persista până la câteva luni după recuperare.
Faith Gunning, neuropsiholog la Weill Cornell Medicine din New York, crede că jocul video EndeavorRX ar putea să trateze unele dintre aceste simptome. Jocul, realizat de Akili Interactive, a făcut istorie vara trecută, când a devenit primul joc video care a primit ok-ul de la Food and Drug Administration ca tratament medical. Este aprobat ca tratament pentru copii cu vârsta cuprinsă între opt și 12 ani ce au fost diagnosticați cu ADHD.
Dar Gunning crede că ar putea ajuta alte grupuri de oameni. „Eram deja interesată de joc”, spune ea. Apoi, a început să vadă semnele că oamenii care aveau COVID-19 s-ar putea lupta cu unele dintre aceleași simptome pe care le poate viza jocul. Ea lansează un studiu pentru a vedea dacă jocul poate ajuta și alte persoane. Un grup de persoane care au avut COVID-19 și au probleme cognitive vor juca jocul, iar studiul va verifica dacă simptomele lor se îmbunătățesc în comparație cu un grup de supraviețuitori de COVID-19 cu simptome similare, dar care nu joacă jocul.
Specialiștii au folosit jocul cu adulții mai în vârstă care au unele probleme cognitive și cu adulții de vârstă mijlocie și mai în vârstă care au depresie și alte probleme cognitive. Și ceea ce au constatat este că se produc schimbări în creier. Aceștia au văzut că există o îmbunătățire a conectivității în rețelele cerebrale care susțin atenția și abilitățile executive și există câteva date preliminare care arată îmbunătățirea dispoziției.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: