Pe Marte există un canion care face ca celebrul Mare Canion de pe Terra să pară mic.
Agenția Spațială Europeană (ESA) a publicat recent imagini uimitoare cu două mari abisuri din acest sistem de canioane gigantic, numit Valles Marineris.
În stânga se află Ius Chasma, lungă de peste 840 de kilometri, iar în dreapta - Tithonium Chasma, cu o lungime de 800 kilometri.
Aceste mari abisuri, care ajung până la o adâncime de aproximativ 7 kilometri, reprezintă doar o secțiune din Valles Marineris (pentru referință, Marele Canion ajunge la puțin peste 1,5 km adâncime.) „Fiind cel mai mare sistem de canioane din Sistemul Solar, acesta s-ar întinde pe distanța de la vârful nordic al Norvegiei până la punctul cel mai sudic al Siciliei", a precizat ESA într-un comunicat.
Aceste mari abisuri s-au format prin activitatea străveche a plăcilor tectonice care s-au îndepărtat, explică ESA. Deși Marte nu este nici pe departe la fel de activă din punct de vedere geologic astăzi, nu este deloc adormită. Cutremure de proporții încă mai zguduie solul marțian, poate declanșate de magma, sau roca topită. Sonda NASA InSight a înregistrat peste 1.300 de cutremure pe Marte (la începutul lunii mai 2022).
„Marte rămâne o planetă activă, doar că nu la fel de activă ca Pământul", a declarat pentru Mashable Mark Panning, cercetător planetar și manager de proiect al sondei InSight de la NASA.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: