Specialiștii au ajuns la concluzia că temperaturile globale vor ajunge în curând la un record în ceea ce privește încălzirea climatică.

Un studiu deosebit de important publicat de World Meteorological Organization arată că, până în 2025, există o șansă de 40% ca cel puțin un an să fie cu 1,5 grade Celsius mai cald decât nivelurile atinse în era pre-industrială. Acesta este primul prag dintre cele două borne critice setate prin acordul climatic de la Paris.

Studiul se bazează pe analizarea modelelor climatice realizate de specialiști din 10 țări, inclusiv din SUA și China. În ultimul deceniu, estimările oficiale referitoare la atingerea pragului de 1,5 grade Celsius peste limita pre-industrială menționau doar o șansă de 20%, deci de două ori mai mică.

Leon Hermanson, cercetător la Met Office, a declarat pentru BBC News că o comparație a temperaturilor prognozate, comparativ cu cele din 1850 - 1900, arată o creștere clară. „Asta înseamnă că ne apropiem de 1,5 grade Celsius - nu suntem încă acolo, dar nu mai durează mult. Timpul trece și e nevoie de acțiuni ferme acum”, a precizat el.

Acordul de la Paris a setat ca scop general menținerea temperaturii globale la un prag de sub 1,5 grade Celsius - bineînțeles, pe o perioadă mai lungă de un an.

Potrivit lui Joeri Rogelj, director de cercetare la Grantham Institute, Imperial College London, „limita de 1,5 grade Celsius anunțată de Met Office nu trebuie confundată cu limita de 1,5 grade inclusă în Acordul de la Paris. Aceasta din urmă se referă la încălzirea globală, adică la creșterea de temperatură a plantei, odată ce dăm la o parte variațiile anuale. Un singur an în care ajungem la peste 1,5 grade Celsius nu înseamnă că sunt atinse limitele stabilite la Paris, dar veștile sunt, oricum, foarte proaste”, a spus acesta.

În acest moment, proiecțiile arată că, și cu cele mai recente eforturi și asumări în direcția reducerii gazelor cu efect de seră, lumea este într-o cursă accelerată de încălzire cu până la 3 grade Celsius. Raportul a fost publicat în apropierea summit-ului dedicat combaterii încălzirii climatice, COP26, care ar trebui să aibă loc în noiembrie la Glasgow. 

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: