Un student la astronomie sustine ca sistemele solare cu doi Sori creaza o zona de siguranta pentru planete, acestea reusind sa fie mai "primitoare" pentru formele de viata.
Celebra planeta Tatooine, "casa" lui Luke Skywalker din Star Wars, este mult mai primitoare pentru oameni decat cele precum Terra, sustine Joni Clark, un student la astronomie. Chiar daca se presupune ca atmosfera planetei care orbiteaza in jurul a doi Sori ar fi incinsa, studentul sustine ca atractia gravitationala a celor doua stele protejeaza planetele de vanturile solare, favorizand formarea surselor de apa.
Unul dintre sistemele solare binare (cu doi Sori) a fost descoperit la inceputul acestui an, Kepler-47. Acest sistem are cel putin doua planete care orbiteaza in jurul a doua stele, distanta fata de Terra fiind estimata la 5.000 de ani lumina. Conform studiilor, planetele precum cele din sistemul Kepler-47 au cu 40% mai multe sanse de a gazdui forme de viata fata de cele obisnuite.
Joni Clark a fost ajutat de astrofizicianul Paul Mason de la University Texas in dezvoltarea teoriei conform careia sistemele cu doua stele in jurul carora orbiteaza planetele sunt mult mai prietenoase cu viata. De asemenea, se mai arata in aceeasi teorie ca se poate ca planetele sa orbiteze in jurul unei singure stele dintr-un sistem binar, in cazul in care cei doi Sori sunt prea indepartati unul de altul, dar este foarte putin probabil ca acele planete sa poata permite vietii sa se dezvolte.