Stația Spațială Internațională nu va exista pentru totdeauna, iar NASA investește sute de milioane de dolari în potențiale soluții de înlocuire.
În acest sens, una dintre cele mai promițătoare ar fi Orbital Reef, un proiect comun al companiei spațiale a lui Jeff Bezos, Blue Origin, și Sierra Space. Recent, NASA a transmis că proiectul Orbital Reef a depășit cu succes patru etape cheie pentru unele dintre cele mai importante tehnologii ale sale.
Etapele de referință au implicat trecerea unei serii de teste asupra sistemului regenerativ al Orbital Reef. Acest sistem va oferi aer curat și apă pentru ca oamenii să respire și să poată avea apă în timpul în care se află la bordul stației spațiale, arată Science Alert.
Unele dintre teste au inclus capacitatea sistemului de a elimina impuritățile din aer, de a păstra urina pentru reciclare și de a menține un rezervor de apă, a raportat NASA. Stația Spațială Internațională are un sistem similar care reciclează apa și oxigenul, pe care le obține din, așa cum spune NASA, „activități umane normale” – adică mai ales respirație, transpirație și urină.
NASA a acordat Blue Origin și Sierra Space o finanțare de 172 de milioane de dolari ca parte a obiectivului său de a dezvolta stații spațiale comerciale, conduse de americani, pe orbita joasă a Pământului, stații care ar putea înlocui ISS după retragerea acesteia.
În acest mod, NASA poate continua să-și trimită astronauții în spațiu, închiriind propriile camere și spațiu de laborator. Cu toate acestea, deoarece companiile comerciale ar deține aceste obiective, ele ar putea fi deschise și turiștilor care vor să călătorească în spațiu.
NASA predă următoarea generație de stații spațiale companiilor comerciale, deoarece are priorități mai mari care au nevoie de finanțare. Costul pentru a menține programul Stației Spațiale Internaționale în acest moment este de aproximativ 3 miliarde de dolari pe an. Ca scop final, NASA speră să-și canalizeze bugetul către trimiterea de astronauți pe Marte.