Apele sărate de sub suprafaţa planetei ar putea conţine suficient oxigen molecular pentru a susține viața, anunță cercetătorii.
Un studiu recent, realizat de NASA şi de Institutul de Tehnologie din Pasadena, California, publicat în revista Nature, aminteşte că pe Marte oxigenul este rar, spre deosebire de Terra, unde viaţa aerobă a evoluat în paralel cu fotosinteza pentru a ridica astfel nivelul oxigenului.
Pe Marte, spun autorii, oxigenul apare doar în mici cantităţi care sunt produse de descompunerea dioxidului de carbon.
Studiile anterioare semnalau că oxigenul molecular prezent pe această planetă nu ar fi capabil să susţină viaţa, chiar şi cea mai simplă precum a organismelor aerobe.
Potrivit principalului expert al studiului, Vlada Stamenkovic (NASA), şi colegilor săi de la Institutul din Pasadena, cantitatea de oxigen molecular s-ar putea găsi în dizolvarea apelor sărate supuse unor mari presiuni şi temperaturi din diferite zone de pe suprafaţa planetei Marte.
În opinia lor, concentraţiile de oxigen molecular sunt deosebit de mari în regiunile polare ale Planetei Roşii, dar şi unele "saramuri" localizate sub suprafaţa marţiană ar putea conţine suficient O2 pentru a susţine viaţa aerobă.
Mai concret, experţii au calculat că circa 6,5 % din întreaga planetă ar putea conţine niveluri de oxigen similare celor care permit viaţa pe Terra. Salinitatea acestor sisteme, face ca apa să rămână în stare lichidă, inclusiv când temperatura scade sub zero grade.
Potrivit experților, formele de viață care ar putea trăi pe Marte sunt similare microbilor şi bureţilor.
Sursa: Agerpres