Primul obiect interstelar care a traversat vreodată sistemul nostru solar ar putea avea, de fapt, o origine distinctă față de cea pe care o bănuiau cercetătorii.
Oumuamua, așa cum este cunoscut el, ar putea fi o bucată dintr-o planetă distrusă în urmă cu mult timp, arată un nou studiul publicat în revista Nature Astronomy pe 13 aprilie.
Încă din 2017, de când Oumuamua a fost observată în sistemul nostru solar, astronomii s-au străduit să-i deslușească originile, sugerând că ar putea fi o cometă, un asteroid sau chiar o navă extraterestră.
În căutarea unei explicații mai plauzibile, cercetătorii Yun Zhang, de la Observatorul din Nisa, și Douglas Lin, de la Universitatea din California, au realizat niște simulări digitale prin care au vrut să afle ce se întâmplă atunci când planetele ajung prea aproape de steaua-mamă. În aceste scenarii, obiecte de dimensiuni diferite, de la comete, până la planete stâncoase, orbitează stele relativ ușoare, iar oamenii de știință au descoperit că, atunci când corpurile cerești ajung la o distanță de 600.000 de kilometri de steaua-mamă, gravitația acelei stele distruge obiectul și aruncă fragmente care plutesc apoi prin spațiul intergalactic.
Dacă Oumuamua ar fi un astfel de fragment, asta ar explica forma sa ciudată, mișcarea spațială și motivul pentru care s-a deplasat mai rapid odată cu părăsirea sistemului solar.
Presupunerea pare una plauzibilă, conectând proprietățile destul de ciudate ale obiectului interstelar cu procesul de formare a planetelor în galaxie, arată și Gregory Laughlin, astronom la Universitatea Yale.
Totuși, există și specialiști care nu sunt convinși de teorie. Avi Loeb, profesor la Harvard, susține că, pentru a justifica toate obiectele similare Oumuamua care plutesc prin galaxie, ar fi nevoie ca fiecare stea să producă un catralion de astfel de fragmente. „Statisticile acestor evenimente fac ca un astfel de scenariu să fie destul de puțin probabil”, a spus acesta.