Această fotografie emoționantă a fost publicată de NASA și surprinde momentul revederii celor doi astronauți cu familiile lor.
Cosmonautul Alexei Ovchinin de la Roscosmos (în stânga) şi astronautul Nick Hague de la NASA (dreapta) îşi îmbrăţişează familia după aterizarea pe Aeroportul Krayniy, joi, 11 octombrie, la Baikonur, în Kazahstan.
Cei doi astronauţi au coborât din avionul care i-a adus de la Dzhezkazgan, după ce au fost culeşi din locul unde a aterizat forţat capsula Soyuz.
Imediat după aterizarea forțată, Hague și Ovchinin au fost duși la un spital din apropiere, pentru investigații medicale. Din fericire, amândoi se simt bine și nu au avut nevoie de ajutorul medicilor.
Cei doi s-au întors la centrul de pregătire Gagarin de lângă Moscova, de unde Nick Hague va pleca acasă, la Houston, săptămâna aceasta.
O treaptă a rachetei care transporta capsula Soyuz la bordul căreia se aflau cei doi astronauţi spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a suferit o pană de motor la scurt timp după lansare, obligând echipajul să revină de urgenţă pe Terra.
Cei doi astronauţi au scăpat teferi şi au fost recuperaţi din stepele din Kazahstan de echipajele de salvare.
După doar două minute de zbor, trei scurte mesaje sonore au răsunat, semnificând "stare de urgenţă".
"Probleme ale lansatorului, 2 minute şi 45 de secunde", a anunţat apoi, cu o voce perfect calmă, Alexei Ovchinin, comandantul de bord al capsulei Soyuz, un cosmonaut experimentat, în vârstă de 47 de ani, aflat la al doilea zbor în spaţiu după o primă misiune la bordul ISS în 2016.
Potrivit agenţiei Interfax, defectarea unuia dintre motoarele rachetei s-a produs după 119 secunde de zbor, în momentul separării dintre prima şi a doua treaptă a rachetei.
Un fragment din prima treaptă a lovit a doua treaptă a rachetei, provocând stingerea motorului, a precizat aceeaşi sursă.
Nick Hague și Alexei Ovchinin urmau să se alăture echipajului de la bordul Stației Spațiale Internaționale, coordonat în prezent de astronautul german Alexander Gerst.
Sursa: Agerpres
Foto: NASA