Oamenii de știință cred că au descoperit faptul că boala Alzheimer progresează diferit la nivelul creierului față de cum se credea până acum. 

Specialiștii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie și cei de la Harvard Medical School din Massachusetts au transmis că, în urma unor cercetări amănunțite, au ajuns la concluzia că e foarte posibil ca boala Alzheimer nu începe într-o singură regiune a creierului, înainte să se extindă și la celelalte.

Aceștia au explicat că, până la momentul în care afecțiunea începe să se dezvolte, aceasta e deja prezentă în mai multe regiuni ale creierului.

„Până acum ne-am raportat la faptul că Alzheimerul se dezvoltă într-un fel similar cu cancerul. Nucleul se formează într-o regiune apoi se extinde spre tot creierul. Acum, însă, am descoperit că la debutul bolii aceasta este prezentă deja în mai multe regiuni așa că încercarea de a opri răspândirea în alte zone nu va avea un efect prea mare asupra încetinirii evoluției bolii”, a declarat Georg Meisl, autor al studiului.

Cercetătorii au scanat creierul pacienților care sufereau deja de această boală, alături de mostre post-mortem din creierul oamenilor care au decedat și care aveau Alzheimer. Aceștia au monitorizat răspândirea proteinei tau, care contribuie la dezvoltarea bolii.

Specialiștii au concluzionat că răspândirea Alzheimerului se bazează pe replicarea celor două tipuri de proteine care provoacă boala - tau și beta-amiloid - în regiuni individuale ale creierului, nu răspândirea agregatelor de la o zonă la alta. Aceștia susțin că studiul lor ar putea ajuta la îmbunătățirea tratamentelor prin stoparea replicării agregatelor în creier.

Rebecca Edelmayer, doctorand, și cercetător implicat în dezvoltarea studiului a precizat că descoperirile pot avea implicații majore în dezvoltarea de medicamente mai eficiente.

Studiul este unul spectaculos și pentru că, pentru prima dată, specialiștii de la Cambridge și Harvard au folosit date umane pentru a monitoriza progresul bolii. „Credem cu adevărat că vom reuși să dezvoltăm tratamente care să le permită pacienților să trăiască alături de această boală și să o țină sub control. Inversarea proceselor cauzate de Alzheimer ar putea fi extrem de dificilă, iar efectele ei - aproape imposibil de reparat. Totuși, considerăm că suntem mai aproape ca în următorul deceniu să găsim noi moduri de a-i ajuta pe oameni să ducă vieți mai fericite și mai lipsite de griji”, au precizat cercetătorii. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: