Divizia de cercetare a Pentagonului lucrează deja la armele viitorului.
DARPA va lansa un proiect de cercetare pentru dezvoltarea unei interfețe neurale prin care soldații vor putea controla orice mașinărie prin puterea gândului.
Noul program se numește N3 și are ca scop controlarea telepatică a unor dispozitive, dar și schimbul de informații prin intermediul undelor celebrale. Astfel, pe viitor, dronele și sistemele de apărare ar putea fi controlate de la distanță, prin puterea gândului.
Proiectul, care pare desprins dintr-un film SF, poate fi realizat însă concret. Pentru asta va fi nevoie de un dispozitiv care să se afle în afara corpului soldatului sau unul care să fie înghițit. Prin urmare, vorbim de o procedură care nu ar fi invazivă.
Prin această interfață neurală, vor putea fi preluate informații din creierul soldaților sau trimise informații direct în mintea acestora, spune Dr. Al Emondi, directorul de program de la DARPA Biological Technologies Office.
DARPA caută deja echipe de cercetători care să poată transforma în realitate acest proiect. El se va derula pe parcursul a 4 ani.