Mii de oameni sunt tentati de un drum doar dus pana pe Marte trebuie sa stie ca o companie din Olanda cauta voluntari.
"Mars One" se numeste proiectul prin intermediul caruia, peste aproximativ 10 ani, patru pamanteni ar putea ajunge pe Planeta Rosie.
Zeci de mii de oameni, din toate colturile lumii, si-au depus deja "candidatura". Dintre ei vor fi selectati insa doar cativa.
Inscrierile continua pana la finalul lunii august.
Willem are 19 ani si este hotarat ca in viitor se paraseasca Planeta Albastra.
"Inca din copilarie am fost atras de stiintele spatiale, am vrut sa vad Pamantul din spatiu", spune Willem Dijkshoom.
Pentru a participa la selectie, tinerii, care trebuie sa aiba peste 18 ani, le-au trimis olandezilor un scurt material video de prezentare.
Pana in 2015, reprezentantii companiei vor selecta din miile de doritori intre 28 si 40 de oameni.
Acestia vor intra in pregatire, timp de 7 ani, apoi publicul olandez va decide care sunt cei mai potriviti pentru a pleca primii inspre Planeta Rosie.
Asta daca totul va decurge conform planurilor. Reprezentantii companiei spun ca proiectul lor are sanse de reusita, mai ales ca se bucura de sprijinul oamenilor de stiinta si al profesorilor universitari din Olanda.
In 2016, compania intentioneaza sa trimita in spatiu o capsula spatiala si un satelit de comunicatii.
Apoi, dupa 2 ani, un robot ar trebui sa ajunga pe Marte pentru a stabili unde ar trebui amplasata viitoarea colonie, iar pana in 2020 ar trebui sa fie gata infrastructura necesara supravietuirii umane.
Daca lucrurile merg bine, 4 pamanteni vor "decola" spre Marte.
"Primul echipaj va pleca in 2022 si va ateriza in 2023. Vor fi doi barbati si doua femei, din tari diferite", spune Bas Lansdorp, fondatorul proiectului Mars One.
Apoi, la fiecare 2 ani, cate alti 4 vor popula colonia martiana. Tot acest proces va fi subiectul unui emisiune televizate.
De aici, spera compania, vor veni macar o parte din banii necesari pentru a acoperi costurile proiectului, estimate la 6 miliarde de dolari.