Un nou experiment realizat de cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Darmstadt din Germania și de la Universitatea Roskilde din Danemarca arată cum, în anumite medii, timpul ar putea - ocazional - să-și piardă liniaritatea.

O investigație a modului în care substanțe precum sticla trec testul timpului a revelat primele dovezi fizice ale unei măsurători materiale conform căreia timpul ar putea fi reversibil.

În termeni științifici, am putea spune că timpul este similar cu o trăsătură a celei de-a doua legi a termodinamicii – tendința ca sistemele izolate să fie mai dezordonate decât erau în trecut. Mai departe, dacă un sistem material este reversibil în timp sau determinat de entropie este greu de spus. Ne putem imagina cu ușurință ruginirea unei mașini vechi sau deteriorarea unei statui, dar materiale precum sticla se pot transforma încet în moduri care nu au nimic de-a face cu forțele corozive externe.

Constând din amestecuri de particule asemănătoare lichidelor, substanțele care includ diverși polimeri, cum ar fi sticla, se relaxează într-o stare teoretic stabilă, într-o reconfigurare constantă a diferitelor molecule care se încadrează termodinamic la locul lor.

Fizicienii descriu această măsură a îmbătrânirii drept „timp material”. În timp ce conceptul există încă de la începutul anilor 1970, interpretarea lui nu a fost niciodată măsurată experimental. Există un motiv bun pentru asta. Sticla „îmbătrânește” încet, în moduri care nu pot fi surprinse pur și simplu urmărind îndeaproape evoluția acestui material.

De această dată, echipa a folosit o cameră video foarte sensibilă pentru a înregistra lumina laser care, la contactul cu o mostră de sticlă, a format modele de interferență care puteau fi interpretate statistic ca fluctuații și transmiteau o senzație de timp material în trei substanțe diferite care formează sticla.

Astfel, aceștia au găsit dovezi că timpul este reversibil la nivel molecular, variind pe măsură ce particulele s-au împins una pe cealaltă în noi structuri. Dacă întregul proces ar fi fost derulat înapoi, ar deveni imposibil de spus dacă filmul înregistrat ar fi redat în succesiunea sa naturală sau de la final către început.

În ansamblu, sistemul este destinat să se stabilizeze într-o stare determinată de entropie. Cu toate acestea, micile balansări ale moleculelor nu contribuie la acest proces, deplasându-se înainte și înapoi.