Anul trecut a fost depășit recordul anterior, stabilit în 2016.
Institutul Goddard de Studii Spațiale al NASA prezintă într-un raport date tulburătoare despre încălzirea climei.
Astfel, anul trecut, temperatura medie a fost cu peste 1 grad Celsius mai mare ca media înregistrată în secolul XX.
Acest lucru demonstrează faptul că, într-adevăr, încălzirea climei are loc într-un ritm alert, iar temperaturile au devenit tot mai ridicate în ultimii 50 de ani.
Astfel, cei mai fierbinți 10 ani din istorie s-au înregistrat după 2005, iar în ultimii 7 ani acest fenomen a devenit din ce în ce mai evident, scrie Live Science.
Pe 9 februarie 2020, în Antarctica a fost un record absolut de temperatură: peste 20 de grade Celsius, iar în lunile mai și iunie în Siberia s-au înregistrat 38 de grade Celsius.
De asemenea, lunile septembrie și noiembrie au adus temperaturi foarte ridicate. Anul trecut au avut loc și fenomene meteo extreme: în Australia au fost incendii forestiere, iar furtunile au fost mai puternice și mai numeroase ca în alți ani.
Experții NASA avertizează că această tendință va continua, iar următorii ani vor veni, probabil, cu noi recorduri absolute.
Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: