''Oumuamua'', care în limba hawaiiană înseamnă "Un mesager venit dintr-un trecut îndepărtat", a fost reperat pentru prima dată în octombrie 2017 de telescopul Pan-STARRS 1, aflat în Hawaii.
Oumuamua, un bolid spaţial în formă de trabuc reperat în 2017 în timpul traversării sistemului solar, ar fi putut fi, eventual, şi în anumite condiţii, trimis de extratereştri, au sugerat doi cercetători de la Universitatea Harvard din Statele Unite într-un articol ştiinţific, extrem de criticat de comunitatea ştiinţifică.
Dimensiunea obiectului spaţial a fost estimată la circa 400 de metri lungime şi 40 de metri lăţime. Acesta este primul obiect spaţial detectat care provine din alt sistem stelar.
După ce a fost catalogat drept asteroid, o echipă de la Agenţia spaţială europeană a estimat în iunie că este vorba mai probabil despre o cometă.
Un ''scenariu exotic'' după părerea autorilor noului articol ştiinţific care va apărea la 12 noiembrie în jurnalul Astrophysical Journal Letters, ar fi acela că "Oumuamua ar putea fi prima sondă operaţională trimisă în mod voluntar spre Terra de către o civilizaţie extraterestră".
Ipoteza a inflamat rapid reţelele de socializare şi comunitatea ştiinţifică. Motivaţia care justifică această presupunere este faptul că ''Oumuamua'' se deplasează cu o viteză mai rapidă decât era de aşteptat - 315.431 de kilometri pe oră.
Acceleraţia excesivă ar putea fi explicată prin presiunea radiaţiei solare sau a "vântului solar". Însă, potrivit celor doi cercetători de la Harvard, acest lucru nu este posibil decât în cazul corpurilor cereşti "care au o suprafaţă mare şi sunt foarte fine, ceea ce nu există în mod natural". De aici rezultă o altă posibilă explicaţie: este o sondă propulsată.
Însă, oamenii de ştiinţă au respins această teorie la scurt timp după anunţarea ei deoarece nu au fost identificate semnale artificiale emise de acest obiect ceresc.
''Ca mulţi oameni de ştiinţă, mi-ar plăcea să existe dovezi de netăgăduit ale vieţii extraterestre, însă nu este cazul'', a declarat pentru AFP Alan Fitzsimmons, un astronom în cadrul Universităţii Queens din Belfast.
''S-a demonstrat deja că toate caracteristicile observate la obiect sunt în concordanţă cu cele ale unui corp similar unei comete, ejectat dintr-un alt sistem stelar'', a spus el.
''Unele argumente din studiul lor se bazează pe cifre care conţin o doză mare de incertitudine", a precizat astronomul.
Nici Katie Mack, specialistă în astrofizică la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, nu este de acord cu ipoteza. ''Trebuie să se înţeleagă bine că şi cea mai nebunească idee pentru oamenii de ştiinţă este publicabilă dacă există o cât de mică şansă ca aceasta să nu fie greşită'', a scris ea pe Twitter. "Chiar şi autorii probabil nu o cred".
''Nu aş spune că eu 'cred' că a fost trimis de către extratereştri'', a răspuns Shmuel Bialy, postdoctorand în astrofizică la Harvard. "Pentru că eu sunt un om de ştiinţă, nu un credincios. Mă bazez pe dovezi pentru a găsi explicaţii fizice posibile la fenomenele observate'', a precizat el.
Al doilea autor al lucrării, Avi Loeb, şef al departamentului de astronomie de la Harvard, a explicat postului NBC că omenirea nu ar putea afla niciodată răspunsul, deoarece ''Oumuamua'' s-a îndepărtat de Pământ şi nu se va reîntoarce. "Este imposibil de ghicit scopul lui Oumuamua fără a avea mai multe date".
Sursa: Agerpres