Un inginer român a atras atenția presei internaționale după ce a construit un aparat de zbor care seamănă foarte bine cu o „farfurie zburătoare”.
Răzvan Sabie a inventat un aparat care poate fi controlat de la distanță, prin telecomandă și care arată exact ca un OZN din filmele SF. Mai exact, are forma tipică a unei „farfurii zburătoare”.
Aparatul se numește ADIFO (All Directional Flying Object), iar aspectul lui nu este inspirat de modelul unor ipotetice nave extraterestre, ci de forma aerodinamică a înotătoarelor delfinilor, precizează Răzvan Sabie.
Proiectul are în spate peste 20 de ani de muncă, iar la realizarea lui a luat parte și un alt specialist român, Iosif Taposu. Cei doi au prezentat anul acesta un prototip funcțional al „farfuriei zburătoare”, care are un diametru de aproximativ 1,2 metri.
Desigur, aparatul ar urma să fie realizat la dimensiuni mult mai mari, astfel încât să poată transporta oameni, asemeni unui avion.
Noul sistem de zbor ar putea schimba transportul aerian, pentru că forma rotundă, de farfurie, fără aripi, bot și coadă (cum au avioanele clasice) este mai aerodinamică, ideală pentru zborul supersonic, susține Sabie, citat de publicația Vice.
Dispozitivul poate să zboare în orice direcție și rezistă fără probleme inclusiv la manevre bruște, pentru că acestea nu-i afectează stabilitatea.
Prin urmare, „farfuria zburătoare” ar putea fi utilă pentru a înlocui avioanele de pasageri, dar în special pe cele de luptă, care trebuie să se miște extrem de repede.
În plus, datorită formei sale specifice, rotunde, nu va produce un boom sonic, asemeni avioanelor cu formă alungită.